Cinci bărbați din Vulcănești și Taraclia ar putea sta la închisoare de la doi la șapte ani, după ce la domiciliile acestora au fost găsite arme și muniții deținute ilegal.
Potrivit poliției, de la domiciliile a cinci bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 60 de ani, polițiștii au ridicat 30 de cartușe de calibrul 7,62 mm, un încărcător cu 9 cartușe de calibrul 5,45 mm, o armă pneumatică de model IJ-22 de calibrul 4,5 mm, 12 cartușe cu glonț de calibrul 5,45x39 mm pentru pistol mitralieră AK-74, 1550 cartușe de calibrul 5,6 mm, două arme pneumatice de model necunoscut, o mină antitanc TM-62U, mină anti infanterie PMN-1, două grenade RKG-3.
Bunurile au fost transmise pentru efectuarea expertizei balistice și traseologice, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care armele au fost dobândite, scopului păstrării acestora, precum și găsirea altor persoane implicate.
Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune, riscă închisoare de la 2 la 7 ani, cu privarea de dreptul de deținere, port şi folosire a armei.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.
Sursa video: Telegram/Poliția Republicii Moldova