Cadavrul unui tanar de 29 de ani, care a fost dat disparut de catre mama sa in dupa amiaza zilei de marti, a fost gasit intr-o padure din Straseni. Acesta ar fi fost impuscat din propria arma, de catre feciorul unui fost politist si nepot al generalului Nicolai Alexei, dupa ce ar fi participat impreuna la o petrecere, potrivit surselor Deschide.md.

Cadavrul victimei a fost gasit in padurea din proximitatea localitatii Zubresti, din raionul Straseni, fiind ingropat in pamant pana la gat, iar ulterior medicii-legisti au stabilit ca decesul acestuia a survenit, dupa ce cutia toracica a fost ciuruita cu trei gloante.

Victima s-a dovedit a fi fiul unui lider agricol din raionul Rezina, iar masina sa de model BMW X6, dar si pistolul acestuia, fara incarcator, au fost depistate de oamenii legii in proximitatea unei case din padure, care ar apartine familiei fostului politist Ion Stratulat.

Ion Stratulat, care era ginerele generalului Nicolai Alexei, fost deputat si cel care a detinut functia de director al Departamentului de Combatere a Crimei Organizate si Coruptiei (DCCOC) intre anii 1997-2001, in anul 2011 a fost impuscat mortal, la terasa unui restaurant din centrul Chisinaului, de catre fostul sportiv Ion Soltoianu, scrie Deschide.md.

Oamenii din localitatea sus mentionata, sub protectia anonimatului, au confirmat pentru reporterii Deschide.MD faptul ca BMW-ul victimei a fost gasit in proximitatea casei care i-a apartinut lui Ion Stratulat, dar si sustin ca fiul acestuia deseori organiza petreceri zgomotoase acolo.

Una dintre aceste petreceri a inceput sambata trecuta, la care au participat mai multi tineri, atat si fete cat si baieti, dar si un barbat de aproximativ 50 de ani. Petrecerea a durat cateva zile, timp in care oaspetii veneau si plecau. Printre petrecareti a fost si tanarul de 29 de ani, care a ramas la urma impreuna cu fiul fostului politist Ion Stratulat si doua tinere, una dintre care era o refugiata din Ucraina.

Oamenii legii presupun ca in urma unui conflict cu victima, nepotul generalului Alexei l-ar fi impuscat pe tanarul de 29 de ani cu pistolul acestuia, iar cadavrul l-a dus cu o masina de teren in padure unde l-a ingropat, iar ulterior a parasit R.Moldova.

In prezent sunt demarate mai multe activitati de urmarire penala si masuri speciale de investigatii pentru a stabili locul aflarii suspectului, cu ulterioara retinere a acestuia.