Persoanele cu dizabilitate severa sau accentuata si persoanele ale caror venit este mai mic decat salariul minim lunar stabilit de Guvern ar putea beneficia de asistenta juridica calificata. In acest sens, Executivul a avizat, astazi, initiativa legislativa care propune modificarea Legii cu privire la asistenta juridica garantata de stat.

Proiectul are drept scop fortificarea sistemului de asistenta juridica garantata de stat, in vederea asigurarii efective a dreptului la aparare.

„Mai exact, prin proiect se propune includerea la categoriile de persoane carora li se acorda asistenta juridica calificata, indiferent de nivelul veniturilor, a persoanelor cu dizabilitate severa sau accentuata, dar si a persoanelor cu venit mai mic decat salariul minim lunar stabilit de Guvern, care in prezent este de 3 500 de lei. Astfel, va fi asigurat dreptul la aparare al persoanelor din categorii social-vulnerabile”, a explicat ministrul Justitiei, Sergiu Litvinenco, in cadrul sedintei de Guvern.

Pe langa asigurarea accesului la justitie al persoanelor din grupuri vulnerabile, proiectul urmareste fortificarea si eficientizarea capacitatilor functionale ale Consiliului National pentru Asistenta Juridica Garantata de Stat (CNAJGS) – institutia care acorda asistenta juridica calificata. In special, prevederile se refera la:

- criteriile de angajare a parajuristilor (simplificarea modalitatii de recrutare a parajuristilor),

- mandatul membrilor si directorului executiv al Consiliului National pentru Asistenta Juridica Garantata de Stat,

- temeiurile refuzului de acordare a asistentei juridice calificate.

Potrivit legislatiei actuale, asistenta juridica garantata de stat reprezinta serviciile juridice acordate gratuit persoanelor care nu dispun de suficiente mijloace financiare pentru plata lor si care intrunesc conditiile stipulate in lege. Asistenta juridica de stat poate fi primara (simple consultatii) si calificata (asistenta juridica acordata pe cauze penale, civile, contraventionale, administrative).

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.