Peste 20 de mii de catolici din Moldova si peste 2 miliarde de credinciosi din intreaga lume sarbatoresc astazi Pastele. Aseara catedrala Providenta Divina din capitala a fost plina. Oamenii s-au adunat cu mic si mare pentru a participa la liturghie si a sfinti bucatele pascale-oua rosii, pasca si cozonac.
Inainte de sfintirea bucatelor, cu lumanarille aprinse, credinciosii au facut inconjorul bisericii.
Enoriasii spun ca nu exista mari diferente intre felul in care sarbatoresc Invierea crestinii catolici si cei ortodocsi. Ei au adus cu ei oua, pasca si alte bucate pentru a fi sfintite.
“Vinisor moldovenesc, si-o pascuta, ousoare, bombonele”
“Am copt carne. Acasa deja am facut sarmale, piftie, iar aici luam o bucata de carne şi înca câte ceva şi neaparat vopsim oua."
Liturghia a inceput prin binecuvantarea focului si aprinderea Lumanarii Pascale, de la care au fost aprinse apoi lumanarile credinciosilor. Liturghia a fost oficiata de un sobor de preoti, care au vestit Invierea Domnului.
La ortodocsi slujba tine aproape intreaga noapte, pe cand la catolici, se termina la miezul noptii. La fel ca si pentru ortodocsi, Pastele este cea mai importanta sarbatoare.
“În primul rând aceasta înseamna reunirea familiei. Cel mai important este ca noi nu-l uitam pe Isus Hristos şi el e tot timpul în inimile noastre”
“Este o reînviere a vieţii, rasarit, bucurie, o noua viaţa cu pace, cu înţelegere”
“Hristos şi-a învins moartea, a înviat şi ne-a dat speranţa ca ne vom debarasa de toate pacatele şi ne vom putea alatura lui.”
In acest an pastele romano-catolic se sarbatoreste cu mai bine de o luna inaintea Pastelui ortodox, care va fi pe 1 mai.
“Aş fi vrut sa fie un singur Paşte, ar fi mult mai bine sa fim împreuna.”
“E normal ca sarbatoarea sa fie comuna, e normal ca sarbatoarea sa cada in aceeasi zi, dar bine inteles ca cei ortodocsi vin la noi, iar noi vom merge la ei”
Mihai BALAN, PAROHUL CATEDRALEI PROVIDENTA DIVINA“...In Republica Moldova sunt peste 20 de mii de credinciosi romano-catolici.

