Peste 200 de militari moldoveni au executat salturi cu parașuta împreună cu militari din Statele Unite. Exercițiul a avut loc cu ajutorul a două aeronave din dotarea Forțelor Armate SUA în cadrul exercițiului „Swift Response 24” ce se desfășoară în la noi în țară până pe 16 mai.

Echipați din cap până în picioare și cel mai important, cu parașuta bine pusă în spate, cei peste 200 de militari moldoveni împreună cu cei americani au executat salturi cu parașuta de la o altitudine de 350 de metri.

Salturile au fost efectuate din două aeronave militare din dotarea Forțelor Armate SUA. Antrebamentele au avut loc aseară în apropiere de Florești și Fălești.

Sergiu CIRIMPEI, LOCȚIITORUL ȘEFULUI MARELUI STAT MAJOR AL ARMATEI NAȚIONALE: „Pentru parașutiști elementul de executare a salturilor cu parașuta este unul foarte important, foarte motivant. Ridică, atât motivația, cât și spiritul de echipă și spiritul de camaraderie între militari.”

La exercițiu au participat militari ai Batalionului cu Destinație Specială „Fulger” și militarii Diviziei 82 Aeropurtată a Armatei SUA.

MILITAR, ARMATA SUA: „Sunt aici în Moldova. Tocmai am avut un salt minunat, am avut un schimb de experiență bun cu militarii moldovenii. Sunt aici cu partenerii, mâine voi explora Moldova și a doua zi vom trage, așa că va fi un alt exercițiu minunat. Sunt fericită aici și mă bucur pentru un parteneriat excelent.”

MILITAR, ARMATA SUA: „Azi a fost un exercițiu foarte bun, am lucrat cu forțele moldovenești, am avut o misiune extraordinară, o operațiune aeriană extraordinară și am făcut schimb de capacități de deminare cu frații noștri.” 

Constantin CÎȘLEANU, COMANDANT BATALION CU DESTINAȚIE SPECIALĂ „FULGER”: „S-au antrenat pentru executarea unui salt militar de luptă, pe timp de vizibilitate redusă. Au executat un salt de succes, cu aterizare reușită și fără incidente.”

Astfel că la final, responsabili s-au arătat mulțumiți de exercițiu efectuat.

Constantin CÎȘLEANU, COMANDANT BATALION CU DESTINAȚIE SPECIALĂ „FULGER: „Calific această zi, ca productivă și foarte bine executată. Militarii moldoveni cu parașutiștii din SUA au ajuns la un nivel de colaborare și interoperabilitate cred că destul de bun. Au executat un salt cu parașuta de luptă cu rezerva T-11, sistem SUA, care ambii l-au însușit și ambele țări au ajuns la un nivel bun.”

Militarii urmează să aibă și alte exerciții, inclusiv trageri din armamentul ușor de infanterie la Centrul de Instruire al municipiului Bălți. În acest sens, responsabilii de la Ministerul Apărării atenționează încă o dată că pe parcursul desfășurării exercițiului, până pe 16 mai, vor avea loc deplasări ale unităților de tehnică militară pe drumurile din centrul și nordul țării.

Sergiu CIRIMPEI, LOCȚIITORUL ȘEFULUI MARELUI STAT MAJOR AL ARMATEI NAȚIONALE: „Urmează o activitate destul de interesantă. Vor fi mai multe deplasări pe teritoriul național. De aceea venim cu solicitarea ca populația civilă să nu interpreteze activitățile care vor fi în desfășurare.”

Aplicațiile militare „Swift Response” au loc în conformitate cu Planul de instruire al Armatei Naționale. Exercițiul face parte din exercițiul multinațional „Defender Europe”, la care Armata Națională participă din 2021.