Din cauza situației meteo nefavorabilă de ieri, în 13 localități din sudul și centrul țării au fost întregistrate deconectări a energiei electrice, iar în total 3549 de locuitori au rămas fără lumină.

Totodată, în nordul țării, 21 661 de consumatori, dintre care 1 330 consumatori noncasnici, au fost deconectați neprogramat de la energia electrică cu durata mai mare de 3 minute. 

Totodată, aproximativ 17 839 consumatori casnici au fost reconectați la rețea într-un termen de până la o oră, majoritatea deconectărilor având loc în timpul nopții și dimineața din 25 și 26 ianuarie.

De asemenea, la data de 24 ianuarie, trei linii de transport electric au fost afectate.

În paralel, linia electrică „Chișinău - Horești” a fost afectată ieri dimineața, ce a influențat regimul hidraulic al sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din Chișinău. Astfel, în urma golurilor de tensiune la 8 stații de pompare și la Centrala Termică Vest, acestea au fost stopate temporar din rețea. 

În suburbii au fost oprite avariat 9 Centrale termice care au fost repornite automat sau de personalul specializat până la ora 8:00. Datorită acțiunii corecte a sistemelor de automatizare tehnologică și forță, 6 Stații de pompare s-au repornit în regim automat, iar în 2 minute a fost repornită și Centrala Termică Vest.