Pe parcursul nopții, echipele de întreținere au monitorizat starea drumurilor și au răspândit sare tehnică în nordul și centrul țării pentru a preveni formarea poleiului și a ghețușului.

În urma emiterii Codului Galben de ghețuș și polei, pentru ziua de astăzi sunt prognozate precipitații sub formă de ploaie care se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare.

În prezent, circulația pe rețeaua națională de drumuri se desfășoară în condiții de iarnă. Partea carosabilă este preponderent umedă, pe alocuri cu porțiuni înzăpezite și polei.

Astfel, drumarii au utilizat materialului antiderapant în mai multe sectoare din nordul și centrul țării: Sănătăuca, Rezina, Glodeni, Bălți, Drochia, Șoldănești, Soroca, Ocnița, Briceni, Rîșcani, Florești, Sângerei, Nisporeni, Călărași, Edineț și altele.

În total, au fost răspândite 494 de tone de sare tehnică și 70 de tone de material antiderapant, iar pentru desfășurarea lucrărilor au fost mobilizați 67 de muncitori și 58 de utilaje speciale.