Moldovagaz cere consumatorilor sa achite datoriile pentru gazele naturale. Datoriile sunt de peste 493 milioane de lei, dintre care peste 211 milioane sunt datoriile consumatorilor nocasnici si peste 282 de milioane de lei consumatorilor casnici. 

Potrivit Moldovagaz, termenul limita de achitare a facturilor pentru luna octombrie a expirat pe 15 noiembrie pentru consumatorii noncasnici si va expira pe 20 noiembrie pentru cei casnici. 

In acest context, reprezentantii Moldovagaz cer consumatorilor finali care nu au achitat facturile sa efectueze la timp plata datorata, pentru a fi posibila achiatarea sumei necesare furnizorului extern de gaze naturale si pentru a asigura functionarea sistemului de gaze naturale ale tarii. 

Saptamana trecuta, Moldovagaz a anuntat ca volumul consumului de gaze naturale in luna octombrie curent a constituit 29,6 milioane de metri cubi, ceea ce este cu circa 57% mai putin in comparatie cu aceeasi perioada a anului 2021. Totodata, fata de luna septembrie 2022, acest indicator a crescut cu 2,2 milioane de metri cubi sau cu 8 %.

Totodata, responsabilii companiei au mentionat ca au fost deconectate 753 unitati de consum datorita datoriilor mari, care constituiau in total aproape de 8,081 milioane de lei.

Pe 1 noiembrie, ministrul Infrastructurii si Dezvoltarii Regionale, Andrei Spinu, a anuntat ca volumule de gaze naturale confirmate de Gazprom pentru luna noiembrie sunt de 5.7 milioane de metri cub de gaz pe zi, ceea ce reprezinta pentru tara noastra doar 51% din volumele acceptate conform contractului. Mai mult decat atat, Spinu a mentionat ca din aceste volume, malul drept al Nistrului va primi mai mult gaz decat malul stang.