Peste 50 de mii de cereri au fost depuse în prima zi pentru obținerea compensațiilor la energie pentru perioada rece a anului. În acest an, ajutorul va fi oferit sub formă de bani care vor fi transferați pe card sau vor putea fi ridicați de la oficiul poștal. Gospodăriile nu vor mai fi împărțite în categorii de vulnerabilitate, iar valoarea ajutorului va fi stabilită individual. Nu este clar însă cine va putea beneficia de acest ajutor și care va fi valoarea maximă a acestor compensații în bani. Cert este că fiecare solicitant va fi verificat minuțions cu ajutor bazelor de date ale instituțiilor publice, cum ar fi poliția de frontieră, serviciul fiscal de stat sau chiar instituțiile bancare.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale a anunțat într-o conferință de presă că în acest an, oamenii nu vor mai primi ajutor în facturi pe perioada rece a anului. Compensațiile vor fi sub formă monetară, adică gospodăriile vor primi bani.
Alexei BUZU, MINISTRUL MUNCII: „În acest an, compensațiile vor fi oferite în mod monetar beneficiarii vor primi compensația pe cardul bancar sau acestea vor fi disponibile la oficiile poștale. Compensația va fi stabilită în baza unor criterii specifice, legate de fiecare categorie în parte, veniturile globale ale familiei, membrii de familie care sunt în gospodărie.”
Adică, fiecare solicitant la compensații va fi verificat minuțios.
Corina AJDER, SECRETAR DE STAT AL MINISTERULUI MUNCII: „Toate aceste cereri vor fi analizate prin prisma datelor deținute de exemplu de serviciul fiscal de stat. Să ne uităm puțin la partea de venituri. Să analizăm acele venituri indicate în cereri și o să le comparăm ce cunoaște serviciul fiscal de stat despre fiecare gospodărie. Vom verifica atât veniturile salariale, lunare, dar și peste 20 de tipuri de venituri anuale, cum ar fi venituri din dividente, din închirierea unor apartamente, din darea în locațiune.”
În același timp, ministerul Muncii va avea acces și la datele deținute de casa de asigurări sociale, fiind verificate în primul rând pensiile. Pentru un tablou mai amplu, vor fi consultate și informațiile deținute de către agenția servicii publice, cadastrul bunurilor imobile, dar și instituțiile bancare, pentru a cunoaște dacă gospodăria are credite ipotecare.
Nu este clar însă deocamdată care gospodării vor fi eligibile de a primi ajutor și care va fi valoarea acestor compensații.
Alexei BUZU, MINISTRUL MUNCII: „Cu privire la venituri și valoarea compensației, în timpul apropiat vom aproba o hotărâre de Guvern după care noi vom comunica toate aceste detalii, dar în esență sistemul va înțelege câteva momente – care este sursa principală de energie, cât ea costă, câți membri sunt în acea gospodărie și care sunt acele venituri pe care noi le-am putut identifica sau cele declarate de acea gospodărie și în funcție de acești factori vom stabili care este valoarea compensației.”
Alexei Buzu a anunțat că ieri în prima zi în programul de compensații au fost depuse deja peste 50 de mii de cereri. În ultimele două sezoane reci, au fost înregistrate peste 700.000 de cereri, potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Programul „Ajutor la contor” a fost creat în 2022.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

