200 de milioane de euro vor fi investiți în creșterea pădurilor și consolidarea rezilienței ecosistemelor forestiere din diferite regiuni ale Republicii Moldova. Parlamentul a aprobat în a doua lectură Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții în vederea implementării Proiectului „Programul de Dezvoltare a Pădurilor din Moldova”.
Potrivit Parlamentului, țara noastră va beneficia de un împrumut în valoare de 200 de milioane de euro. Banii vor fi investiți în extinderea pădurilor și reabilitarea fâșiilor forestiere degradate pe o suprafață totală de 63.200 de hectare.
De asemenea, resursele financiare sunt destinate pentru consolidarea infrastructurii forestiere pentru transportul lemnelor și crearea depozitelor forestiere, precum și a drumurilor de acces în păduri. Acest lucru va facilita accesul populației la produsele lemnoase recoltate în procesul de management durabil al pădurilor.
Împrumutul va fi acordat pe o perioadă de 30 de ani, inclusiv perioada de grație de până la opt ani. Implementarea Proiectului „Programul de Dezvoltare a Pădurilor din Moldova” necesită investiții totale de 435 milioane de euro.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.