Peste un milion și 540 de mii de moldoveni cu drept de vot s-au prezentat la urne până la ora 21:00. Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală - 1.546.831 persoane au votat, ceea ce reprezintă puțin peste 51 %. Din numărul total, aproximativ 210 mii sunt persoane din afara țării.
Potrivit datelor, peste 54% sunt femei, iar aproximativ 46 % sunt bărbați.
În același timp, după categoria de vârstă cei mai multe persoane care au votat au fost cei cu vârsta cuprinsă între 36 și 45 de ani și anume 22,81% din alegători.
Aceștia sunt urmați de persoanele cu vârstele cuprinse între 26-35 și 46-55, care sunt peste 17 la sută.
Cei mai puțini au fost persoanele cu vârsta mai mare de 76 de ani. Mai exact, 4,25%. Aceștia au fost urmați de tinerii cu vârstele cuprinse între 18 și 25 de ani cu un rezultat de peste 9,7%.

Astăzi, cetățenii Republicii Moldova au fost așteptați la urnele de vor pentru a alege președintele țării. Tot astăzi moldovenii au decis dacă susțin modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Atât alegerile cât și referendumul au depășit pragul de validare.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


