Petrolistii de la noi nu mai vand motorina si benzina A98. Soferii se plang ca astazi cu greu au gasit unde sa-si alimenteze masinile, din motiv ca la mai multe statii PECO s-au terminat rezervele. ANRE insa precizeaza ca zilele trecute in tara au fost introduse cantitati semnificative de carburanti si ca unii operatori pur si simplu refuza sa le comercializeze.
“Uitaiti-va la panou si veti vedea preturile. Unde este pretul - este, unde nu-i.”
“- Nu este motorina si benzina A98.
- De cand? De aseara?
- De mai mult timp. De pe 15-16 iulie.”
Dupa ce am dat o tura pe la statiile PECO din oras, la cel putin trei dintre ele am primit acelasi raspuns – nu este in stoc motorina si benzina si nu se stie cand vor fi suplinite rezervele.
“- A92 la fel nu este?
- A92 nu-i. Doar acesta.”
Unele statii de alimentare au afisat si pancarde.
Iuliana MARANCIUC, REPORTER PRO TV:“Pe aceasta strada din centrul capitalei sunt amplasate tocmai trei statii PECO. Astazi insa la niciuna dintre acestea nu se vinde motorina si benzina A98.”
O soferita ne-a spus ca vine tocmai din nordul tarii, unde de cateva zile nu este benzina.
“- Trei zile nu am avut cu ce sa alimentez, nu era combustibil deloc.
- Si cum ati ajuns aici?
- Masina este pe gaz si benzina.
- Si ati alimentat cu gaz?
- Da. La noi in oras din trei statii PECO, doar la una era benzina si tuturor le dadeau doar cate 10 litri.”
Conducatorii auto spun ca nu stiu care este problema si spera ca nu vor ramane fara combustibil.
“Eu sunt din sud si la mai multe benzinarii am vazut ca nu este motorina.”
“A98 este folosita pentru masinile mai scumpe, mai performante, pentru noi care avem masini de doi lei. Nu este posibil ca intr-o tara sa nu avem combustibil pe piata.”
Agentia Nationala pentru Reglementare in Energetica neaga insa ca ar fi o insuficienta de combustibil. Intr-un comunicat, institutia mentioneaza ca in perioada 01 – 20 iulie prin portul Giurgiulesti au fost introduse 11,6 mii de tone de benzina si 32 de mii de tone de motorina. Iar motivul pentru care carburantii nu se mai gasesc la benzinarii ar fi ca petrolistii refuza sa vanda. ANRE nu spune insa de ce s-ar face asta. Totodata, este mentionat ca in cadrul legislativ actual cu privire la piata petroliera de la noi sunt cateva scapari, care urmeaza a fi remediate pentru a nu permite petrolistilor sa le utilizeze in propriile interese. Reprezentantii unei retele de benzinarii ne-au spus ca vor veni cu o reactie dupa ce vom expedia o solicitare in scris, la care nu am primit un raspuns. Alti operatori nu au comentat deocamdata situatia.

