Ploaia a ajuns si in casele oamenilor. Un apartament din sectorul Riscani al capitalei a fost inundat. Apa a distrus toata tehnica din locuinta, iar proprietarii au fost nevoiti sa innopteze la niste prieteni. Salvatorii au intervenit ca sa pompeze apa.

Asa arata apartamentul Alexandrei aseara. Apa era de 40 de centimetri, iar toate lucrurile pluteau.

Francesca GINDEA, REPORTER PRO TV: “Nivelul apei in acest apartament ajungea pana la jumatatea acestui dulap. Frigiderul si masina de spalat au fost distruse, iar toata noaptea, proprietarii au strans apa.” 

Alexandra AHMETOVA, PROPRIETARA APARTAMENTULUI: “Aici totul este ud. Usa este umflata, iar totul trecea de la usa si curgea pe aici.”

In ajutor au venit salvatorii care au pompat apa, insa nivelul acesteia nu a scazut considerabil.

Alexandra AHMETOVA, PROPRIETARA APARTAMENTULUI: “Deja era cam atata apa in apartament. Deja puteam sa facem curat si am venit cu prietenii si am inceput sa strangem tot.

-Pana la ce ora ati facut curat?

-Pana la ora 4 dimineata. Cu caldarile, peste tot sunt caldari, prosoape.”

Proprietarii apartamentului au fost nevoiti sa isi gaseasca un alt adapost pentru a innopta. 

Alexandra AHMETOVA, PROPRIETARA APARTAMENTULUI: “Vecinii nostri cu copii mici au fost primiti in casele altor vecini. Cei care nu aveau unde pleca, nu stiu pe unde au dormit. Usa scarii blocului era inchisa, era apa pana la jumatate, nu puteam sa ne apropiem de apartamentele noastre. Copacii erau doborati la inceputul curtii, sa trecem era imposibil.”

Femeia spune ca in blocul in care locuieste, 15 apartamente de la etajul 1 au fost inundate.