Ploaia puternică de aseară a făcut ravagii în mai multe regiuni ale țării. Oamenii s-au pomenit cu grădini inundate și culturi distruse de grindina de mărimea unui bob de mazăre. În același timp, meterologii au emis un nou cod galben de ploi, grindină și vânt puternic valabil până la miezul nopții.

Aceste imagini au fost surprinse ieri în apropierea satului Sărata Nouă din raionul Leova. Se văd șuvoaie puternice de apă în urma ploii care a inundat practic un drum, îngreunând deplasarea vehiculelor. Au avut de suferit nu doar cei de la sud. O ploaie puternică cu grindină a făcut prăpăd în mai multe gospodării de la Hîncești.

Grindina de mărimea unui bob de mazăre a pus la pământ toate culturile de prin grădini. Iar străzile din oraș au devenit adevărate râuri.

A ploat puternic și la Ungheni. Locuitorii satului Sculeni s-au pomenit cu grădinile și curțile inundate. 

Iar într-un bloc din sectorul Botanica al capitalei, apa a ajuns să curgă pe scările blocului și în interiorul apartamentelor.

În acest sens, responsabilii de la ministerul Agriculturii îndeamnă fermierii care au înregistrat pagube să se adreseze Direcțiilor agricole raionale, pentru ca ulterior autoritățile să intervină cu măsuri de sprijin. Totodată, cei de la Administrația de Stat a Drumurilor, anunță că s-a intervenit în mai multe localități din Criuleni, Edineț, Ialoveni, Strășeni, Hîncești, Cimișilia pentru lucrări de curățare a drumurilor de nămol, evacuarea copacilor și a crengilor. 

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis astăzi un nou cod galben de ploi cu descărcări electrice, grindină și vânt puternic, valabil până la miezul nopții.