Polițiștii care ar fi oprit ilegal o tânără din comunitatea LGBT, i-au verificat abuziv telefonul și i-au cerut 3.000 de lei, vizați într-un dosar penal. Urmărirea penală a fost pornită la 15 aprilie 2026, în urma probelor acumulate de Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI.

Cazul a devenit public pe 19 martie, când directoarea Centrul de Informații GENDERDOC-M, Angelica Frolov, a relatat incidentul. Potrivit acesteia, tânăra ar fi fost oprită de doi agenți, iar în urma controlului telefonului mobil, efectuat fără consimțământ, polițiștii ar fi descoperit fotografii personale și ar fi folosit aceste informații pentru a-i cere bani. Ulterior, victima ar fi fost descurajată să depună o plângere oficială.

Inițial, reprezentanții poliției au respins acuzațiile de discriminare, susținând că intervenția a fost una de rutină. Între timp însă, ancheta internă a dus la conexarea materialelor într-o procedură unică și la inițierea procesului penal.

„Centrul de Informații GENDERDOC-M informează că, în cazul tinerei care a reclamat un act de corupție, abuz și tratament discriminatoriu din partea unor angajați ai poliției, pe aceștia din urmă a fost pornită urmărirea penală”, se arată într-o postare a organizației. 

Reprezentanții centrului precizează că probele adunate confirmă gravitatea acuzațiilor și subliniază că victima ar fi fost supusă atât presiunilor financiare, cât și unui tratament discriminatoriu.

Organizația anunță că va continua să monitorizeze evoluția dosarului și solicită autorităților o anchetă rapidă, imparțială și eficientă, precum și sancționarea tuturor celor responsabili.

Citeste si : O tânără din comunitatea LGBT susține că ar fi fost oprită ilegal de polițiști, forțată să arate fotografii private și că i s-au cerut 3.000 de lei pentru a evita „probleme legale”. Reacția poliției