Federatia Rusa ar vrea sa o aduca pe Maia Sandu la Moscova, care sa ceara de la Vladimir Putin semnarea contractului cu GazProm privind livrarea gazului in Republica Moldova. Acesta ar fi motivul pentru care inca nu a fost facuta intelegerea, cred expertii in energetica. Acesta mai spun ca astfel, Gazprom incearca sa profite de situatie si sa santajeze autoritatile de la Chisinau cu preturi mai mari la gazele naturale.

Sergiu TOFILAT, EXPERT IN ENERGETICA:“Ei vor sa se intalneasca cu Maia Sandu si sa treaca discutia de la subiecte economice si tehnice, privind livrarea gazului, la subiecte politice.  Sa mearga la inchinaciune la Putin.”

Expertul in energetica, Sergiu Tofilat se arata sigur de faptul ca din noiembrie tara noastra va avea semnat un contract cu Gazprom, problema, insa, este pretul cu care vom putea cumpara gaze naturale.

Sergiu TOFILAT, EXPERT IN ENERGETICA: “Este o arma politica pe care Kremlinul vrea sa o foloseasca impotriva Republicii Moldova. Unul din motive este dezamagirea lor ca PSRM a pierdut alegerile parlamentare si respectiv rusii au pierdut puterea in Moldova.”

Specialistii afirma ca decizia autoritatilor de a anunta stare de alerta este una corecta si necesara, dupa ce Gazprom, furnizorul principal de gaze naturale in Moldova, a incalcat regulile contractuale care erau in vigoare inca din 2007, prin livrarea unei cantitati mai mici de gaz.

Victor PARLICOV, EXPERT IN ENERGETICA:“Decizia a fost luata pentru a evita deconectarea consumatorilor casnici, a intreprinderilor, pentru a evita deconectarile altor consumatori. Cea mai simpla metoda de la reduce presiunea pe consumul de gaze ar fi trecerea centrtalelor electrice cu termoficare din gestiunea Termoelectrica de la combustibilul gaz la pacura.”

Moldova ar avea patru cai prin care poate primi gazele naturale, spun specialistii.

Sergiu TOFILAT, EXPERT IN ENERGETICA: “Gazoductul Transbalcanic. Ucraina – Moldova – Romania – Bulgaria, ca sa putem livra gaz in regim revers, dinspre sud, inspre nord. Deja putem procura gaze din Romania, de pe piata UE. Mai este gazoductul Iasi-Ungheni-Chisinau. La nord mai avem gazoductul Ananiev-Cernauti-Bogorodiceni, care ajunge in depozitele de gaz subterane ale Ucrainei.”

Gazprom nu ar fi semnat imediat contractul de livrare a gazelor pentru ca vrea sa treaca datoria MoldovaGaz pe spatele autoritatilor de la Chisinau. Este vorba despre aproximativ 450 de milioane de dolari. Anterior, si  vicepremierului Andrei Spinu spunea la emisiunea InPROfunzime ca in timpul, negocierilor,  Moscova a readus in discutie subiectul datoriilor fata de compania rusa.