Moldova a semnat declaratia comuna a comunitatii internationale, prin care solicita autoritatilor afgane sa permita plecarea din tara a cetatenilor afgani si cetatenilor straini, care doresc sa paraseasca Afganistanul, iar aeroporturile si punctele de trecere a frontierei sa ramana deschise.
"In prima jumatate a zilei, Republica Moldova s-a aliniat declaratiei comune a comunitatii internationale, sustinuta de peste 70 de tari, prin care se solicita sa se permita plecarea din tara cetatenilor afgani si cetatenilor straini care doresc sa paraseasca Afganistanul, iar aeroporturile si punctele de trecere a frontierei sa ramana deschise.
Totodata, mentionam ca in adresa MAEIE nu au parvenit solicitari de repatriere din partea cetatenilor Republicii Moldova," scrie intr-un comunicat oficial MAEIE.
Ministerul sustine ca in cazul unei necesitati de a evacua cetateni moldoveni din Afganistan, se vor implica prin comunicarea cu tarile partenere care au o reprentanta diplomatica la Kabul. Iar la moment MAEIE este in contact cu omologii din ministerele de externe ale Romaniei si Ucrainei pentru a interveni prompt, in caz de necesitate.
Talibanii au preluat din nou puterea in Afganistan, duminica, dupa ce trupele insurgentilor au reusit sa patrunda in capitala Kabul. Guvernul afgan sustinut de fortele occidentale s-a prabusit cu rapiditate dupa o serie de ofensive puternice ale talibanilor, iar presedintele tarii, Ashraf Ghani, s-a refugiat intr-o tara vecina inainte de ca talibanii sa ajunga in Kabul.
Potrivit purtatorului de cuvant al Autoritatii Aeronautice Civile, sase moldoveni se afla printre membrii echipajului aeronavei aflate acum pe aeroportul din Kabul, unde sute de oameni se calca in picioare pentru a parasi tara, dupa ce talibanii au pus stapanire pe oras.