Premieră la Institutul de Medicină Urgentă. Doi bărbați au fost operați cu succes de anevrism de aortă, printr-o metodă inovativă și minim invazivă. Pacienții au fost deja externați, iar acum viața lor este în afara pericolului. Medicii de la Urgență susțin că acest tip de operație va reduce în jumătate rata de decese post-operatorii, în cazul pacienților cu anevrism.

Ion Crișmar are 69 de ani și este unul dintre cei doi pacienți operați cu succes de anevrism de aortă abdominală. Spune că a aflat de diagnostic, în urma unui control de rutină.

Ion CRIȘMAR, PACIENT:  „Am început să am dureri în burtă....am început a slăbi. ”

Așa a ajuns pe mâna medicilor de la Institutul de Medicină Urgentă, care l-au operat prin metoda revoluționară EVAR – o intervenție chirurgicală endovasculară minim invazivă.

Roman SMOLNIȚCHI, ȘEFUL SECȚIEI DE MEDICINĂ INTERVENȚIONALĂ, IMU:  „Noi am implantat o grefă, care este o endoproteză și am exclus sacul anevrismal. Iată aici avem o imagine clară a anevrismului, iar în următoarea imagine este deja endoproteza.”

Dumitru CASIAN, ȘEF CATEDRĂ CHIRURGIE USMF:  „Tratamentul endovascular reprezintă o alternativă foarte bună, deoarece perminte micșorarea ratei de mortalitate aproximativ de două ori față de intervenția standartă.”

Tratamentul endovascular pentru un singur pacient a costat 250 de mii de lei și a fost acoperit de Compania Națională de Asigurări în Medicină.

Ion CRIȘMAR, PACIENT:  „Astăzi este a doua zi de când sunt acasă, urmez indicațiile medicului: pansamente, pastile, iar peste două zile mă duc la control.”

Anevrismul este o dilatare anormală a unui vas de sânge, care poate duce la ruperea acestuia, la pierderi masive de sânge și chiar decesul pacientului. În cele mai multe cazuri, anevrismul nu are simptome.

Dumitru CASIAN, ȘEF CATEDRĂ CHIRURGIE USMF:  „Avem mulți pacienți cu anevrisme coplicate și erupte, unde mortalitatea atinge 50% în perioada post-operatorie, iar această metodă ne va permite să micșorăm această rată de mortalitate și să atingem rezultatele care sunt în centrele la nivel internațional.”

Tratamentul anevrismului prin metoda EVAR a fost implementată pentru prima dată în țara noastră de către chirurgii de la Spitalul Spitalul Clinic Republican, Timofei Moșneaga, acum doi ani.