Zeci de persoane s-au adunat astăzi la Ceremonia de absolvire a Universității Vârstei a Treia, pentru a-și susține membrul familiei care este absolvent. Acest eveniment se desfășoară pentru prima dată în Republica Moldova.
57 de studenți de vârsta mai mare de 60 de ani au urmat cursurile „Dezvoltarea abilităților digitale” și „Starea de bine și comunicarea între generații”, predate atât în limba română, cât și în limba rusă.
La eveniment sunt prezenți membrii familiilor ai acestora, factori de decizie și organizații care susțin îmbătrânirea activă și sănătoasă.
Ceremonia de absolvire a Universității Vârstei a Treia a fost organizată de către Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) în Republica Moldova, împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Educației și Cercetării,
Începând cu septembrie 2024, activitățile programului UV3 vor fi replicate în universitățile din Bălți și Cahul.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

