O rachetă rusească ar fi survolat din nou spațiul aerian al Republicii Moldova, potrivit presei din Ucraina. Contactați de PRO TV, responsabilii de la ministerul Apărării ne-au spus că sistemele de supraveghere a spațiului aerian ale Armatei Naționale nu au înregistrat survolarea neautorizată a spațiului aerian al țării noastre. 

Ultimul update: 15.01.2025, 11:44 Publicat:15.01.2025, 10:21

„În urma precizărilor de rigoare efectuate cu țările vecine (România, Ucraina), s-a constatat că radarele din dotare nu au depistat aparate de zbor care să urmeze o astfel de traiectorie”, menționează cei de la minister.

Nu este pentru prima dată când rachete rusești survolează spațiul aerian al Republicii Moldova sau sunt văzute de localnici.

Pe 17 noiembrie, sătenii din Ruseni, Edineț, au semnalat că două rachete rusești au zburat la joasă altitudine deasupra localității lor. Unul dintre localnici a surprins momentul cu o cameră de supraveghere a curții sale, imaginile fiind transmise redacției NordNews.  

Totodată în ultima perioadă mai multe drone au survolat spațiul aerian al țării noastre, iar unele au fost descoperite în raionul Căușeni și Rîșcani, dar și lângă Chișinău. Ministrul Apărării susține că radarele pe care le are Republica Moldova nu pot depista dronele care survolează spațiul aerian al țării noastre.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.