Natalia Gavrilita a participat, astazi, la conferinta internationala „Investitorii Straini pentru Dezvoltarea Durabila a Moldovei”, organizata de Asociatia Investitorilor Straini din Republica Moldova (FIA). La eveniment au mai participat diplomati acreditati in tara noastra, dar si fondatori si administratori ai companiilor cu capital strain.

Potrivit unui comunicat emis de Guvern, prim-ministrul a accentuat contributia investitorilor straini in dezvoltarea Republicii Moldova: 

„Ei sunt cei care aduc nu doar investitii, locuri de munca, dar si know-how, productivitate, abordari noi, iar prin aceasta ne ajuta sa dezvoltam Moldova pe termen lung”.

Natalia Gavrilita a subliniat ca, in perioada complicata pe care o traverseaza tara noastra, cel mai dificil lucru este gradul inalt de incertitudine. 

„Businessul iubeste stabilitatea, predictibilitatea si reformele care definesc calea de viitor a societatii. Iata de ce, evenimentul de astazi este si mai important. Pentru ca anume in perioade de criza suntem predispusi sa ne gandim la obiective solide pe termen mediu si lung si sa luam decizii care ne-ar avantaja in viitor”, a mentionat sefa Executivului.

Natalia Gavrilita a vorbit despre actiunile intreprinse de Executiv in scopul sustinerii afacerilor mici si mijlocii si cresterii competitivitatii. In acest sens, prim-ministra s-a referit la pachetele legislative si programele lansate in toate domeniile cheie, menite sa apropie Republica Moldova de valorile si institutiile europene.

„In ciuda provocarilor momentului, am reusit, impreuna cu colegii mei, sa actualizam Strategia Nationala de Dezvoltare pana in 2030. Aceasta este aliniata la obiectivele de dezvoltare sustenabila in domeniul sanatatii, educatiei, protectiei sociale, infrastructurii si al bunei guvernari. Ne dam seama ca toate aceste obiective sunt legate intre ele, iar unele deziderate nu pot fi obtinute, daca nu exista locuri de munca, venituri adecvate si daca oamenii trebuie sa se gandeasca la supravietuire, dar nu la obiective de dezvoltare pe termen lung. De aceea, va indemn sa dezvoltam infrastructura tarii si sa imbunatatim cadrul de reglementare. Trebuie sa iesim mai puternici din aceste crize si sa punem bazele unei dezvoltari accelerate a economiei”, a adaugat sefa Guvernului.

In prezent, in Republica Moldova sunt inregistrate circa 10 mii de companii cu capital strain, cu investitori veniti din 60 de tari. Numai in ultimii trei ani, peste 80% din toate investitiile facute in tara noastra au fost din Uniunea Europeana.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.