Prima statie de alimentare a masinilor electrice, care functioneaza pe baza energiei fotovoltaice, a aparut la Chisinau. Initiativa ii apartine unui tanar din capitala, care a instalat pe acoperisul unui bloc de locuit zeci de panouri solare. Spune ca demult a avut aceasta idee, dar a reusit sa o realizeze dupa ce a castigat un grant oferit de PNUD.

Maxim Abdusa a instalat panouri solare pe o suprafata de 52 metri patrati, pe acoperisul acestui bloc de locuit din capitala. Energia produsa si stocata in baterii este folosita pentru asigurarea locatarilor cu lumina, dar si pentru alimentarea statiei pentru masinile electrice.  

Maxim ABDUSA, AUTORUL PROIECTULUI: “Deci ce face utilizatorul. Conecteaza firul electric la automobil, descarca aplicatia necesara, sa lanseze statia. Toate statiile sunt conectate la internet, sunt 27 la numar acuma. Aceasta este unica care este alimentata de la lumina soarelui.” 

Soferii, care vor sa-si alimenteze automobilul, au nevoie de o aplicatie, pusa la dispozitie de autorul proiectului. 

Maxim ABDUSA, AUTORUL PROIECTULUI: “Cu ajutorul tehno-mobilului selectam statia, portul dorit si incarcarea s-a pornit. Vedem timpul, tariful, puterea si kW-tii pe care i-am consumat in procesul de incarcare.”

La statie pot fi alimentate mai multe masini electrice concomitent, iar procesul dureaza cel putin jumatate de ora. Fireste, serviciul costa. Conducatorii auto sustin ca o masina electrica este mai economa, ecologica si mai sigura.

“O masina cu ardere interna cam consuma lunar, daca vorbim doar de carboranti cel putin o mie de lei, cu masina electrica adica nu stiu daca consum mai mult de 300 de lei pe luna.”

Autorul proiectului povesteste ca i-a venit ideea de a crea o asemenea statie de alimentare, cand a incercat sa gaseasca o cale de a reutiliza bateria unei masini electrice, care i-a ramas dupa ce automobilul a fost avariat. Maxim a reusit sa-si puna afacerea pe picioare, dupa ce a participat la proiectul PNUD Moldova „Orase verzi durabile”. El a primit un grant de 8 mii de dolari si a investit alti 18 mii de dolari din propriul buzunar. In ultimii ani, in tara noastra numarul soferilor care au optat pentru masini electrice a crescut semnificativ. 

Ilie TOMA, EXPERT:Acum 3 ani aveau mai putin de 20, acum avem deja de ordinul sutelor. “

Potrivit Agentiei Servicii Publice, 222 de automobile electrice au fost inregistrate la sfarsitul lui 2019 in Republica Moldova, de doua ori mai mult decat in 2018.