Primaria Chisinau a refuzat cererea depusa de Avia Invest pentru obtinerea certificatului de urbanism ca sa inceapa constructia unui nou terminal care a fost planificata in acest an.

"Avia Invest considera nefondat si lipsit de temei legal refuzul autoritatilor municipale in vederea obtinerii certificatului de urbanism, necesar pentru initierea proiectarii si constructiei noului Terminal", se arata in mesajul companiei.

Responsabilii companiei sustin ca toate documentele si schita noii constructii au fost depuse catre Directia generala arhitectura, urbanism si relatii funciare la 28 ianuarie: "Decizia municipalitatii de a da aviz negativ solicitarii concesionarului privind constructia noului terminalul nu face altceva decat sa completeze sirul de presiuni, inclusiv politice, carora este supusa compania Avia Invest in ultimul an. Regretam si faptul ca prin astfel de decizii autoritatile lipsesc oamenii de mii de locuri de munca".

Constructia cu o suprafata de pana la 32 mii de metri patrati ar putea deservi anual 4,2 milioane de pasageri, cu posibilitatea de extindere in prima etapa pana la 4,5 milioane de pasageri.

In decembrie 2019, compania Avia Invest, cea care a luat in 2013 in concesiune aeroportul, a fost vanduta omului de afaceri rus Andrei Goncearenko, dupa ce miliardarul Nat Rothschild a renuntat la cota de 95 la suta din companie.

Citeste si : Cum a ajuns Aeroportul International Chisinau in mainile rusilor si cine este responsabil de tranzactie - VIDEO

Atunci, Goncearenko a spus ca in doi ani va moderniza Aeroportul Chisinau: chiar langa actualul sediu va construi un nou terminal cu pereti si acoperis din sticla. Reprezentantii companiei spuneau atunci ca ideea proiectului ar fi aparut acum doi ani ca urmare a numarului tot mai mare de pasageri.

Arhitecti de la noi au conceput designul, pentru care ar fi nevoie de ingineri straini, spun ei, avand in vedere complexitatea lucrarii. 60 de milioane de euro sunt preconizati pentru cheltuieli, dar suma ar putea creste pana la finalizare.

Tot atunci, Dorin Chirtoaca spunea ca schita seamana izbitor cu Arena Chisinau si invoca ca Plahotniuc ar fi proprietar in ambele parti. Avia Invest nu a comentat declaratiile fostului edil.

In prezent, Aeroportul International Chisinau are contracte cu 19 companii avia care opereaza zboruri spre 40 de destinatii.

In septembrie, Guvernul Sandu a abrogat toate hotararile cu privire la concesionare si a dat in judecata compania Avia Invest, pentru ca tranzactia de acum sase ani ar fi fost trucata. Cauza insa asa si nu a fost pusa pe rol. Ministrul Justitiei, Fadei Nagacevschi, spunea atunci ca de vina e supraaglomerarea instantelor de judecata.

Citeste si : Dupa ce a fost vanduta unui om de afaceri rus, compania Avia Invest promite ca in doi ani va moderniza Aeroportul International Chisinau - VIDEO

Schita noului terminat care urma sa apara la Aeroportul International Chisinau: