Primarul capitalei, Ion Ceban, s-a aratat nemultumit de faptul ca specialistii nu au anuntat despre fenomenul meteorologic care a avut loc ieri aseara in Chisinau. Ba mai mult de atat, acesta s-a adresat si autoritatilor, spunand ca ar fi trebuit sa se implice in inlaturarea pagubelor cauzate de furtuna. 

„A fost intr-adevar o situatie exceptionala dupa analiza specialistilor, dar si cei care au putut vedea ce s-a intamplat in sectorul Riscani si o parte din sectorul Ciocana. Asa ceva nu s-a vazut de cativa zeci de ani. Era foarte bine daca am fi fost atentionati de structurile centrale responsabile de acest fenomen”, a declarat Ion Ceban.

Totodata, acesta s-a adresat si autoritatilor, cerand solidaritate din partea lor. 

„Eu stiu ca intr-o tara normala, care pretinde a fi normala, daca tot le place sa se uite in Uniunea Europeana, astazi deja de dimineata ar lucra armata cot la cot impreuna cu noi, ministerul de Interne, Inspectoratul General al Situatiilor de Urgenta. Asa este normal, asa este solidar, nu conteaza unde”, a adaugat Ceban. 

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.