Procuratura Anticoruptie va investiga declaratiile facute ieri, in cadrul unei emisiuni televizate, de catre fostul sef-adjunct al Serviciului prevenire si combatere a spalarii banilor din cadrul CNA, Mihail Gofman, vizand schema de fraudare a sistemului bancar.

In cadrul investigatiilor efectuate in dosarul fraudelor din sistemul bancar, Procuratura Anticoruptie a dispus citarea, pentru data de 5 iulie 2016, ora 09.30 a fostului angajat CNA pentru a fi audiat.


De notat ca, investigarea cazului fraudelor din sectorul financiar-bancar constituie o prioritate pentru activitatea Procuraturii Anticoruptie la aceasta etapa si vor fi luate in calcul toate informatiile care vor pemite sporirea eficientei investigatiilor si asigurarea recuperarii prejudiciilor aduse intereselor publice si private.

Fostul angajat al CNA a declarat in cadrul emisiunii ca principalii subiecti implicati in furtul miliardului sunt Vlad Filat, Ilan sor, Vlad Plahotniuc si Veaceslav Platon, dar niciunul din acestia nu este coordonatorul. „Pentru BEM s-a dat lupta intre mai multe grupuri. Grupul Filat-Shor a câstigat, dar era si Platon-Plahotniuc. Coordonatorul este o persoana din anturajul lui Vladimir Plahotniuc, nu este persoana publica. Am incercat sa opresc furtul miliardului inca in 2013, insa a fost cineva la mine si mi-a spus „ce faci?”. Dar urmeaza inca un secret pentru coordonatorul furtului miliardului. Caci eu nu am stat degeaba dupa ce am fost concediat, am adunat informatii, am comunicat cu multe persoane din afara tarii. Aveti un pic rabdare, va veni timpul si veti cunoaste numele coordonatorului”, a spus Gofman.

Mihail Gofman a mai spus ca a fost intocmita pe criterii politice lista persoanelor care urmeaza a fi arestate pentru fraudarea sistemului banca, iar urmatorul din aceasta lista este Iurie Leanca. „Lista este foarte lunga, multi vor fi trasi la raspundere. Dupa Leanca vor urma functionari publici de la diferite ministere si alte structuri”.


Mihail Gofman spune ca a fost amenintat in repetate rânduri si ca a fost concediat din CNA dupa ce a descoperit schema de fraudare a sistemului bancar: „Ei nu s-au asteptat ca vom descoperi totul asa de repede. Am fost intimidat si eu, si chiar conducerea CNA. Am fost oprit in strada si amenintat. Este vorba despre persoane din anturajul celor de la guvernare”., a spus el.