Politista de 22 de ani care a provocat accidentul rutier din orasul Singera, in urma caruia o femeie de 30 de ani a decedat pe loc, a fost trimisa in judecata. Procurorii spun ca aceasta ar fi adormit la volan din cauza starii de ebrietate cu grad avansat.
UPDATE Procurorii au decis trimiterea in judecata a Feliciei Gutu, tanara care a provocat accidentul din 29 august, la Singera, in care o persoana a decedat.
Potrivit Procuraturii Generale, politista de 22 de ani deplasandu-se la volanul unui automobil de model Toyota, a adormit la volan din cauza starii de ebrietate cu grad avansat.
STIREA INITIALA Accidentul tragic s-a produs in noaptea de 29 august la Singera.
Politista care activeaza in cadrul Inspectoratului National de Securitate se afla la volanul unei Toyota cand a pierdut controlul volanului si a intrat pe trotuar, lovind trei persoane.
In urma impactului, o femeie de 30 de ani si-a pierdut viata, iar fiica ei de 6 ani si sora de 17, au fost ranite. Cele trei se intorceau de la hramul localitatii.
Soferita in varsta de 22 de ani detine permis de conducere si se afla in afara orelor de serviciu. Testata alcoolscopic, s-a stabilit ca aceasta avea o concentratie de alcool de 0,5 mg/l in aerul expirat, asta desi norma este de 0,15.
Invinuita si-a recunoscut vina in comiterea faptelor imputate.
Aceasta risca o pedeapsa maxima de pana la 8 ani de inchisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloacele de transport
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

