Procurorii au prezentat astazi in instanta probe care ar demonstra ca dosarul pe numele lui Gheorghe Petic, in care e acuzat de viol, a fost fabricat de angajatii fostei Directii numarul 5. La sedinta a fost adusa si presupusa victima. Petic sustine ca totul a fost organizat de Gheorghe Cavcaliuc.
Vadim MACHIDON, PROCURORUL DE CAZ:“Acuzatorul de stat a prezentat anumite probe care au confirmat in final pozitia partii vatamate. 00:24 Nu am posibilitatea sa va dau anumite detalii deoarece sedinta de judecata se petrece cu usile inchise.”
La sedinta de judecata de astazi procurorul de caz a prezentat mai multe materiale video, care au confirmat ca violul, de care este acuzat Gheorghe Petic, a fost inscenat. In fata magistratilor a fost adusa si pretinsa victima, plasata in arest la penitenciarul numarul 13.
"- Este adevarat ca ati dat declaratii false impotriva lui Gheorghe Petic?"
Si 6 angajati ai MAI se afla in arest, fiind banuiti ca s-au folosit de statutul special pentru a o racola pe femeie sa denunte presupusul act de viol comis de fostul politistul de frontiera Gheorghe Petic. Acesta sustine ca unul dintre oamenii implicati in fabricarea dosarului este Gheorghe Cavcaliuc, care atunci era seful IGP.
Gheorghe PETIC, POLITIST DE FRONTIERA:“Cavcaliuc a numit oamenii din directia 5 care urmau sa o prelucreze. El a intocmit grupa de lucru, el le-a pus sarcini, iar rapoartele. Viata mea personala a fost mereu filata, astazi am aflat aceasta chestie, iar toate rapoartele se transmiteau lui Cavcaliuc.”
In 2019, Gheorghe Petic a fost condamnat de prima instanta la trei ani si sase luni de inchisoare pentru viol. Ulterior a fost eliberat in urma unei decizii a Curtii de Apel Chisinau, iar dosarul a fost trimis la rejudecare la Orhei. El se declara nevinovat.

