Ion Munteanu a fost învestit în funcția de procuror general. Acesta a depus astăzi jurământul în fața președintelui Republicii Moldova și a președintelui Consiliului Superior al Procurorilor. În primul său discurs ca procuror general, Munteanu a menționat că e conștient de provocările pe care le are în față și a îndemnat procurorii spre consolidare și livrarea cât mai rapidă a rezultatelor.
Ion MUNTEANU, PROCUROR GENERAL: „Jur să respect cu strictețe constituția, legile Republicii Moldova, drepurile și libertățile omului și să îndeplinesc conștiincios obligațiile ce îmi revin.”
Ion Munteanu ne-a spus că prioritate sa în funcția de procuror general rămâne a fi investigarea cât mai rapidă a dosarelor de rezonanță.
Ion MUNTEANU, PROCUROR GENERAL: „Urmează să prioretizăm anumite cauze penale, reeșind din situația în care ne aflăm și să vedem rezultatele vettingului, să vedem ce se va întâmpla la expirarea termenului de 20 de zile cu procurorii care deja au fost notificați de la PA. Vom asigura în continuare eficiență maximă în investigații, raportat la capacitățile pe care le avem.”
Munteanu ne-a spus și ce salariu va primi în noua funcție.
Ion MUNTEANU, PROCUROR GENERAL: „Eu am un salariu majorat în legătură cu promovarea exercițiului de vetting, fiind candidat pentru CSJ. Este aproximativ în jur de 47 de mii de lei.”
Ceremonia a avut loc la sediul Procuraturii Generale, în prezența șefei statului Maia Sandu și a președintelui CSP, Dumitru Obadă. Maia Sandu a declarat că Ion Munteanu are o misiune complicată, pentru că lucrurile în justiție se mișcă greu.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Astăzi, din păcate, în justiție se face mai puțin decât se vorbește și a venit timpul să se facă mai multe, mai repede, mai ferm și mai corect. Eu și cetățenii așteptăm să se facă dreptate, iar cei care au comis acte de corupție și cei care au încălcat legea trebuie să fie sancționți. În procuratură trebuie să avem oameni onești și profesoniști care lucrează pentru Republica Moldova.”
Ion Munteanu a câștigat concursul pentru funcția de procuror general după ce a acumulat cel mai mare punctaj în urma probei interviului. El nu a trecut vettingul, așa cum prevede legea, deoarece a trecut evaluarea integrității atunci când a candidat la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție. Ion Munteanu și-a început cariera de procuror în 2006 în procuratura din sectorul Ciocana, îar în 2010 a fost transferat la Procuratura Anticorupție.
În 2018, el a asigurat o perioadă interimatul la șefia oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău, înlocuindu-l pe Ruslan Popov. Din octombrie 2022 a deținut funcția de procuror general interimar. Funcția a devenit vacantă în septembrie anul trecut, când fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, care este cercetat penal, a fost demis prin decret prezidențial.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

