Progresul privind realizarea Planului de actiuni pentru implementarea recomandarilor UE a fost analizat de Comisia Nationala pentru Integrare Europeana. Asta, dupa ce in aceasta dimineata, presedintele tarii Maia Sandu a convocat CNIE.
„Membrii Comisiei au analizat nivelul de realizare a deciziilor luate la sedinta precedenta, din august, cand a fost aprobat Planul de actiuni si a fost discutat mecanismul interinstitutional de coordonare a procesului de integrare europeana. La fel, au fost trasate mai multe masuri care trebuie realizate pana la sfarsitul acestui an si modalitatile in care pot fi accelerate progresele pe unele dintre actiuni S-a constatat ca, pe moment, din cele 35 de actiuni care urmeaza sa fie finalizate pana la sfarsitul anului curent, au fost realizate opt. In luna decembrie urmeaza sa fie incheiate inca 11, iar 16 dintre ele comporta un risc minor de realizare. In total, Planul de actiuni pentru implementarea conditiilor inaintate in contextul acordarii Republicii Moldova a statutului de tara candidata la UE contine 60 de actiuni”, potrivit unui comunicat emis de Presedintie.
Astfel, in cadrul sedintei, Maia Sandu a mentionat ca este important ca majoritatea masurilor ramase pentru 2023 sa fie adoptate si implementate pana la inceputul primaverii anului viitor, pentru a putea invita cat mai rapid Comisia Europeana sa evalueze progresele noastre.
Agenda sedintei a vizat si masurile anticoruptie, la toate nivelurile, prin realizarea de anchete proactive si eficiente, precum si prin obtinerea unui bilant credibil al urmaririlor penale si al condamnarilor.
La fel, s-a vorbit si despre finalizarea reformei gestionarii finantelor publice, punandu-se accent pe imbunatatirea achizitiilor publice la toate nivelurile de guvernare.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


