Mai multe autocare au fost parcate astazi in fata Procuraturii Generale. Astfel reprezentantii unei companii de transport au protestat fata de intocmirea unor dosare penale care le-ar bloca activitatea de mai bine de un an. Procuratura pentru Combaterea Criminalitatii Organizate si Cauze Speciale sustine ca sunt aceasta dar sa inca o companie sunt investigate pentru organizarea migratiei ilegale. 

Sase autocare au fost parcate in aceasta dimineata pe bulevardul Stefan cel Mare, in fata Procuraturii Generale. Reprezentantii companiei spun ca au recurs la aceasta metoda, in semn de protest.

Eduard BEGU, FONDATORUL COMPANIEI DE TRANSPORT: “O sa le dam lor sa lucreze, noi nu putem face nimic cu ele.”

Avocatul companiei de transport spune ca nu exista nicio dovada care ar demonstra ca angajatii ar fi comis ilegalitati.

Alexandru BOT, AVOCATUL COMPANIEI DE TRANSPORT: “In dosar nu se regaseste cel putin o cifra de prejudiciu, care ar fi valoarea pentru care am fost sechestrati si cine este persoana pe care am prejudiciat-o, e statul, e un migrant ilegal?”

Pentru ca a fost pus sechestru asupra autocarelor, unitatile de transport nu pot fi vandute, iar administratia se plange ca are pierderi financiare mari.

Eduard BEGU, FONDATORUL COMPANIEI DE TRANSPORT: “In loc sa fim ajutati, noi suntem terorizati. Sunt datorii si la parcari, si la angajati.”

Reprezentantii companiei solicita ca presiunile asupra lor sa inceteze, iar dosarele sa fie inchise. In replica, responsabilii de la PCCOCS au mentionat ca aceasta companie este investigata pentru falsificarea contractelor si a actelor in scopul organizarii migratiei ilegale in statele Uniunii Europene. Totodata in privinta acelorasi persoane, anterior procurorii au expediat in instanta de judecata mai multe dosare privind incendierea a sase autocare ale altei companii concurente. Actualmente, cauza se afla pe rolul instantei de judecata. PCCOCS sustine ca manifestantii si avocatii acestora, au fost invitati astazi in audienta la procurori dar au refuzat. Compania de trasnport a fost inregistrata acum 11 ani si se ocupa cu transportul international de pasageri.