Galagie a fost astazi in sectorul Ciocana. Cateva zeci de locatari din doua blocuri de pe strada Igor Vieru au iesit in strada nemultumiti de o constructie ce urmeaza sa fie ridicata chiar langa ei. Oamenii spun ca desi au obtinut in instanta stoparea lucrarilor, de cateva zile muncitorii misuna pe santier.
Pe acest loc urmeaza sa apara un bloc cu sase etaje, spun oamenii care locuiesc in apropiere. Asta chiar daca initial li s-a spus ca aici va fi o cladire cu maxim doua etaje.
Locatarii au obtinut stoparea lucrarilor printr-o decizie a Judecatoriei Centru, cazul fiind examinat in prezent la Curtea de Apel. Chiar si asa, oamenii afirma ca de cateva zile, muncitorii s-au intors pe santier.
Oamenii spun ca nu vor permite companiei de constructii sa-si continue lucrarile.
Astazi, pe santier nu era niciun muncitor. Nu am reusit sa vorbim nici cu reprezentantii companiei de constructii, si nici cu viceprimarul Nistor Grozavu, responsabil de sectorul constructiilor.

