Fractiunile parlamentare PSRM si PDM, dupe sedinta coalitie care a avut loc aseara, vor propune guvernarii proiectul de lege a bugetului de stat cu unele modificari. Socialistul Vladimir Golovatiuc spune ca in sfarsit in luna iunie se inregistreaza un nivel a veniturile la buget ca si in luna iunie a anului trecut.

Publicat:30.06.2020, 11:35

Vladimir GOLOVATIUC, DEPUTAT PSRM: "Ceea ce s-a intamplat in Moldova a fost un test pentru clasa politica, guvernare, echipa prezidentiala si Parlament. Putem spune ca prima lovitura Guvernul a tinut-o. Doar in luna iunie, potrivit Ministerului Finantelor, s-a putut compensa acest deficit, astfel, veniturile la bugetul de stat sunt la nivelul anului trecut.

Situatia actuala este sub control, se discuta si se propune guvernarii diferite initiative. Ieri, la sedinta coalitiei a fost luata decizia de a inainta guvernarii si de a veni in Parlament cu proiectul bugetului modificat. Se presupune o marire a cheltuielilor din bugetul de stat. Proiectul va fi discutat in urmatoarele zile, dar se propune marirea bugetului cu aproximativ 1 miliard."

Deputatul PDM Nicolae Ciubuc spune ca in contextul pandemiei si a diminuarii efectelor negativa care le-a generat acest virus au fost agreate de comun acord operarea modificarilor la legea bugetului de stat.

"In timp ce unii se vand si altii incearca sa cumpere deputati, noi cei de la guvernare am venit cu actiuni concrete pentru sustinerea atat a paturilor sociale cat si a mediului de afaceri. Prin aceasta rectificare urmeaza sa se suplimenteze bugetul Centrului nantional de asistenta medicala urgenta prespitaliceasca in vedere acoperirii mai multor cheltuieli, dincolo de masurile sociale, suplimentar, initiativa vine cu masuri de ordin economic, sunt incluse modificari la Fondul national de dezvoltare agricola si mediul rural, iar o novatie a actualului proiect reprezinta instituirea unui nou mecanism de finantare a procurarii locuintelor - Prima Casa 6", mentioneaza Nicolae Ciubuc.

Deputatul democrat mai spune ca banii suplimentari vor veni din ajutorul financiar de 100 de milioane promis de UE. 50 de milioane sunt neconditionati. Pe de alta parte, o alta sursa suplimentara de finante va veni din partea creditului rus, intrucat negocierile au reinceput.