Reducerea pedepsei pentru puscariasii detinuti in conditii precare in penitenciare va fi suspendata. Proiectul de lege a fost votat in lectura finala in sedinta Parlamentului.

"Aplicarea de catre instantele de judecata a reducerii pedepsei condamnatului detinut in conditii precare de detentie va fi suspendata. Deputatii au votat, in sedinta de astazi, un proiect in acest sens.

Potrivit proiectului, se suspenda aplicarea de catre instantele de judecata a reducerii pedepsei condamnatului detinut in conditii precare de detentie, conform prevederilor art. 385 alin. (5), art. 4732 alin. (3) si 4734 alin. (4) din Codul de procedura penala al Republicii Moldova.

Noile prevederi nu se vor aplica in privinta plangerilor depuse in conditiile art. 4732 alin. (1) din Codul de procedura penala al Republicii Moldova, pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi. Aceasta va intra in vigoare la data publicarii", se arata intr-un comunicat.

Totodata, Guvernul va prezenta Parlamentului pana la 1 septembrie 2020 un proiect de lege privind perfectionarea mecanismului compensator.

Pana in februarie 2020 au fost inregistrate peste 5 000 de plangeri a detinutilor cu privire la conditiile precare de detentie in penitenciarele din tara, din totalul de circa 6 700 de detinuti. Din numarul total de plangeri au fost examinate 3 445, iar solutii au fost pronuntate in cazul a 2 402 de plangeri.