Rafalele de ploaie au facut prapad astazi din careurile de Ultimul Sunet. Absolventele coafate frumos s-au pomenit la final ca iesite din dus, cu incaltamintea stropita de noroi si cu hainele ude. Unele careuri au fost intrerupte, iar diplomele de excelnenta, impartite, de regula, la finalul ceremoniei, au fost date elevilor deja in salile de clasa.
Chiar daca meteorologii au lansat pentru astazi cod galben de ploi puternice, ceremoniile de ultimul sunet nu puteau fi amanate, asa ca spectacolul s-a transformat in majoritatea institutiilor intr-o fuga pentru supravietuire. La liceul “Mihai Viteazu” din capitala, careul a fost intrerupt, iar dupa cateva minute sarbatoarea a continuat. Curtea liceului insa nu a mai fost atat de plina.
De dimineata insa, toata lumea arata ca scoasa din cutie, asa cum se cade la ceremonii - unele tinere purtau rochii scurte si tocuri inalte.
Si daca unii au respirat usurati ca au scapat de scoala, pentru absolventi greul abia incepe.
Cei mai multi elevi au venit cu mici cadouri pentru profesori.
Unii absolventi recunosc ca parintii au cheltuit ceva bani ca sa-i pregateasca pentru aceasta zi.
O clasa de-a douasprezecea si-a surprins diriginta cu un buchet imens de trandafiri.
In prezidul careului a stat presedintele Parlamentului, Igor Corman, alaturi de directoarea liceului, care ii este colega de partid.
Igor CORMAN, PRESEDINTELE PARLAMENTULUI: “A doua zi, asa era in satul Ciulucani, raionul Telenesti, in a doua zi eram deja cu sapa in mana la brigada de producere si incepea munca pe deal.”
Absolventii au de sustinut 4 examene de bacalaureat. Sesiunea din acest an incepe pe 3 iunie.

