In ultimele luni, jurnalistii de la site-ul CU SENS au analizat sute de fotografii si filmulete postate pe retelele de socializare de familia liderului Partidului „Sor”, Ilan Sor. Potrivit jurnalistilor, majoritatea imaginilor sunt facute astfel incat sa nu tradeze locul aflarii, tinut in mare taina. Totusi, detaliile surprinse, puse cap la cap, indica vila de lux din Israel in care politicianul si-a gasit refugiul in ultimii trei ani.
Jurnalistii au analizat mai multe decoruri care apar in spatele deputatului fugar in timpul aparitiilor sale video, dar si a pozelor facute de sotia sa, interpreta din Rusia, Jasmin, si publicate pe retelele sociale, si au ajuns la concluzia ca liderul Partidului „Sor”, ar inchiria o vila de lux.
Imobilul ar avea cel putin doua etaje. In plus, vila ar avea si o gradina generoasa cu copaci de maslini, palmieri, balansoar si un bazin dreptunghiular. Primele poze din aceasta locuinta, interpreta Jasmin le-ar fi postat in iulie 2019, la doar trei saptamani dupa ce sotul ei, deputatul Ilan Sor, a fugit din tara, traversand, potrivit Procuraturii Generale, ilegal frontiera de stat. Se intampla dupa schimbarea clasei politice de la Chisinau, marcata de caderea regimului oligarhic al lui Vladimir Plahotniuc.
Sor, la acel moment, avea interdictie de a parasi tara, deoarece era condamnat in prima instanta la sapte ani si jumatate de inchisoare pentru spalare de bani si cauzarea de daune materiale prin inselaciune sau abuz de incredere, in dosarul numit generic „Furtul miliardului”. Sentinta, insa, nu este executorie, deoarece nu este definitiva. De atunci, deputatul fugar, dat in cautare internationala, a comunicat cu alegatorii sai, dar si cu jurnalistii, exclusiv online.
In spatiul online au aparut doua filmulete cu el intr-un mall din orasul de pe malul marii Mediterane, Netanya, din Israel si la o terasa dintr-un alt oras, la fel de pe litoral – Herzliya. Si ultimele informatii publice, oferite de autoritatile din Republica Moldova, il localizeaza pe Ilan Sor in Israel.
Examinand toate pozele si imaginile video, cei de la cusens.md pun ca au identificat vila, in care Ilan Sor ar trai in ultimii trei ani. Ar fi vorba despre orasul Caesarea, care are doar cateva mii de locuitori, dar care impresioneaza prin lux si opulenta.
„Din informatiile publicate pe un site de booking, aflam ca imobilul are doua etaje, cinci dormitoare si o suprafata de 800 de metri patrati. Terenul, pe care este amplasat, este de aproape 3000 de metri patrati si se afla la trei minute distanta de plaja. Vila este descrisa ca fiind o „proprietate unica, intr-o zona ravnita, ce ofera un nivel neintrecut de lux si izolare”. Pozele coincid pana in cele mai mici detalii cu cele postate de familia Sor pe retelele de socializare”, mai scriu jurnalistii.
Reamintim ca deputatul moldovean s-a nascut, de fapt, la Tel Aviv, prin urmare, este cetatean al Israelului. Asa ca am inceput cautarile anume aici, in cartierele cu vile de lux din regiunile unde a fost vazut. Deoarece in mai multe poze se vede marea, am ales sa analizam proprietatile de pe litoral, care au in curte bazin dreptunghiular, pozitionat perpendicular in raport cu casa.
Proprietarul din acte ar fi o firma imobiliara din Israel, fondata, la randul ei, de o alta companie cu sediul in Elvetia. In prezent, aceasta ar fi fost scoasa la vanzare cu suma de circa 13,2 milioane de euro. Chiria ar fi insa de peste 3 mii de dolari.
Amintim, ca Ilan Sor este cercetat penal de procurori in mai multe dosare, majoritatea fiind deschise dupa ce politicianul a fugit din tara. Pe langa implicarea in dosarul fraudei bancare, unde este acuzat de escrocherie si spalare de bani, Sor mai este anchetat pentru fals in declaratii pentru ca nu a raportat la Autoritatea Nationala de Integritata toate bunurile pe care familia sa le detine, dar si pentru delapidarea averii straine, abuz in serviciu, crearea si conducerea unei organizatii criminale, conectata la fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, si la controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon. Pentru aceste acuzatii, Legislativul i-a ridicat lui Sor deja de cateva ori imunitatea, pentru ca Procuratura sa-l poata aresta si sa trimite dosarele in judecata, eventual, in lipsa invinuitului.
In 2017 Sor a fost condamnat de prima instanta la sapte ani si jumatate de inchisoare. Doar ca sentinta nu este executorie, deoarece nu este definitiva. Examinarea la Apel a cazului este tergiversata, avocatii deputatului fugar reusind in lipsa lui sa mute dosarul de la o instanta la alta.


