La sedinta de astazi a Consiliului municipal Chisinau a fost votat proiectul de reabilitare a raului Bac pe teritoriul orasului si protectie impotriva inundatiilor, inclusiv elaborarea studiului de fezabilitate pe tronsonul enuntat.  

Pentru ca Primaria Chisinau sa poata beneficia de studiul de fezabilitate, pentru reabilitarea integrala a raului Bac, este necesara stabilirea relatiilor juridice prin semnarea acordului de prefinantare.

Ala MARZA, CONSILIERUL PRIMARULUI GENERAL:„Am constatat ca niciodata nu s-a facut un studiu comprehensiv, ecologico-financiar, care ar ghida autoritatile statului vizavi de masurile necesare in scopul reabilitarii fluviului si rezolvarea problemei inundatiilor in perimetrul capitalei si valorificarea teritoriului adiacent. Iar acest studiu va permite elaborarea unui plan multianual de investitii pe tronsonul respectiv".

Acordul de prefinantare constituie baza implementarii proiectului, inclusiv elaborarea studiului de fezabilitate prin angajarea unui consultant de catre BERD, care va pune in aplicare masuri menite sa genereze o reabilitare cuprinzatoare a raului Bac, in zona Chisinaului (de la barajul Vatra in amonte pana la strada Lunca Bacului, in aval de Statia de epurare.

Decizia a fost aprobata cu voturile a 36 consilieri, majoritatea celor prezenti in sala.