Ministrul Infrastructurii si Dezvoltarii Regionale, Andrei Spinu, a venit cu o reactie, dupa ce mai multi transportatori au protestat impotriva initiativei MIDR de a promova reglementari contrare celor europene in domeniul transporturilor rutiere. Astfel, Spinu sustine ca au protestat transportatori care in perioada lui Plahotniuc si-au subjugat transportul rutier prin frauda la obtinerea autorizatiilor si modificari de legislatie care sa le convina.

„Pe langa multe minciuni si acuzatii aiurea nu am auzit nimic despre modul in care ei vor sa schimbe situatia spre bine din transportul rutier de pasageri. Haideti sa le luam pe rand. Ca sa fie clar pentru oameni, care e situatia transportului rutier acum:
-Rute insuficiente in localitatile unde oamenii, primarii le solicita;
- Microbuse si autobuse vechi care supun riscului viata si sanatatea pasagerilor;
- Lipsa de evidenta contabila, evaziune fiscala - oamenii nu primesc bilete pentru calatoriile in transportul rutier;
Ce propun acesti transportatori care au iesit la protest azi? Au o singura propunere, sa ramana totul pe vechi. Ei vor sa ceara bani zilnic de la soferi pentru ca le dau acea hartie/autorizatie sa circule. Ei vor sa nu investeasca in transport mai modern. Ei vor sa nu respecte graficul de executare a rutelor pentru care au autorizatie. Ei vor sa nu ofere bilete pasagerilor. Ei vor sa nu permita deschiderea de rute noi, chiar si acolo unde se solicita de catre oameni si administratia publica locala”, a scris Spinu.

Totodata, el spune ca ministerul va promova modificarile la cod transportului rutier pentru ca aceste modificari vor asigura oamenii cu transport mai calitativ si modern. 

Astazi, mai multi soferi s-au adunat astazi in PMAN pentru a protesta. Acestia se arata nemultumiti de initiativa ministerului Infrastructurii si Dezvoltarii Regionale de a promova reglementari contrare celor europene in domeniul transporturilor rutiere.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.