Moldelectrica venit cu unele precizări, după declarațiile și indicațiile prim-ministrului Dorin Recean din conferința de ieri. Acesta a spus că Moldelectrica va asigura o capacitate mai mare de import al energiei electrice, în caz de necesitate, va pregăti scenariile de interconexiune insulară pe linie de tensiune înaltă cu România și va coordona cu omologii ucraineni logistica de mentenanță și reparație a liniei de tensiune înaltă Isaccea-Vulcănești.
„La începutul lunii noiembrie a acestui an, a activat cu succes regimurile de insularizare pe 4 linii electrice de înaltă tensiune 110 kV de interconexiune cu România. În prezent, suntem în discuții cu Transelectrica privind utilizarea insulelor de consum, cu scopul majorării capacității comerciale de import a energiei electrice din sistemul electroenergetic al României. Suplimentar, Î.S. „Moldelectrica” a efectuat o adresare către OST-urile din regiunea de est a UE privind utilizarea capacității nealocate pe granițele blocului Ucraina-Moldova, în cadrul alocărilor zilnice și intra-zilnice pe granița RO-MD”, a scris instituția pe facebook.
Totodată, Moldelectrica anunță că este în proces de asigurare a măsurilor de intervenție în caz de necesitate pentru menținerea funcționalității infrastructurii de transport a energiei electrice, inclusiv prin colaborare cu operatorii de sistem și de transport din țările vecine.
„Pentru asigurarea unui nivel de pregătire în caz de scenarii cu dezechilibre la nivel de sistem electroenergetic, Î.S. „Moldelectrica” a actualizat listele de deconectări manuale și este în proces de pregătire pentru eventuala activare a acestora”, spun responsabilii.
Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, premierul a spus că Moldelectrica va asigura o capacitate mai mare de import al energiei electrice, în caz de necesitate, va pregăti scenariile de interconexiune insulară pe linie de tensiune înaltă cu România și va coordona cu omologii ucraineni logistica de mentenanță și reparație a liniei de tensiune înaltă Isaccea-Vulcănești.
De asemenea, Dorin Recean a solicitat demisia mai multor persoane responsabile pentru situația creată în sectorul energetic al Republicii Moldova. Din funcții vor fi demiși ministrul Energiei, Victor Parlicov, care a admis greșeli în gestionarea situației, și directorul general Energocom, Victor Bînzari. Potrivit premierului, Energocom nu a achiziționat gaze, ascunzându-se în spatele birocrației, și nu a asigurat, astfel, necesarul pentru perioada de iarnă la cele mai avantajoase prețuri.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


