Regina Elisabeta a II-a a aprobat miercuri planul premierului Boris Johnson de a suspenda parlamentul, releva o declaratie a organismului oficial de consilieri ai Reginei, cunoscut drept Privy Council, potrivit Reuters.

Declaratia confirma ca parlamentul Regatului Unit va fi suspendat incepand cu o zi din intervalul 9-12 septembrie pana la 14 octombrie.

″In aceasta zi Majestatea Sa a ordonat in Consiliu ca parlamentul sa fie suspendat incepand cu o zi care sa nu fie mai devreme de luni 9 septembrie 2019 si nu mai tarziu de joi 12 septembrie 2019, pana in ziua de luni 14 octombrie 2019″⁣, se arata in declaratia citata de Reuters.

Premierul britanic Boris Johnson a anuntat miercuri ca va programa Discursul Reginei in parlament pe 14 octombrie pentru a prezenta noile propuneri legislative, negand ca astfel ar incerca sa impiedice legislativul sa-i blocheze planurile de Brexit.

Intrebat in legatura cu criticile unor membri ai parlamentului privind faptul ca li se refuza timpul necesar pentru a dezbate si vota cu privire la Brexit, premierul britanic a raspuns: ″Este complet neadevarat. Daca va uitati la ce facem noi, (vedeti ca) prezentam un nou program legislativ. Va fi timp suficient de ambele parti ale acestui summit crucial (al liderilor UE) de pe 17 octombrie, timp suficient in parlament pentru membrii sai sa dezbata UE, sa dezbata Brexitul si toate celelalte subiecte, timp suficient″⁣, a precizat Boris Johnson.

Potrivit Reuters, anuntarea agendei legislative pe 14 octombrie va insemna practic inchiderea parlamentului de la mijlocul lui septembrie si va reduce intervalul de timp in care membri ai legislativului ar putea incerca sa blocheze un Brexit fara acord.

Pentru Johnson, aceasta va fi cea mai indrazneata manevra de pana acum in demersul de a scoate Marea Britanie din UE la 31 octombrie, noteaza Reuters.

Suspendarea parlamentului britanic pana la 14 octombrie, anuntata de premierul Boris Johnson, este un ″scandal constitutional″⁣, a declarat miercuri presedintele Camerei Comunelor, John Bercow, potrivit AFP.

″Este absolut evident ca obiectivul suspendarii este acum de a impiedica parlamentul sa dezbata Brexitul si sa-si indeplineasca datoria de a defini o traiectorie pentru tara″⁣, a spus Bercow.

La randul sau, liderul opozitiei laburiste Jeremy Corbyn a afirmat ca intentia premierului Boris Johnson de a extinde vacanta parlamentara pana la 14 octombrie ″o fapta reprobabila si o amenintare pentru democratia″⁣ britanica.

″Sunt consternat de nechibzuinta guvernului Johnson, care vorbeste despre suveranitate si totusi incearca sa suspende parlamentul pentru a evita analizarea atenta a planurilor sale pentru un lipsit de intelepciune Brexit fara acord. Este o amenintare pentru democratia noastra″⁣, a mentionat Jeremy Corbyn intr-o declaratie.

Sursa: