Fiul noului ministru al Agriculturii, Dezvoltarii Regionale si Mediului este membru al Partidului Comunistilor din R. Moldova. El este prieten si cumatru cu vicepresedintele Partidului Democrat din Moldova, Sergiu Sarbu. Tudor Ulianovschi, proaspatul ministru al Afacerilor Externe si Integrarii Europene, este fiul judecatorului Xenofon Ulianovschi, cel care a indeplinit timp de opt ani functia de vicepresedinte al Curtii de Apel Chisinau. Verisoara noului ministru, Irina Ulianovschi, este o apropiata a presedintelui PDM, Vladimir Plahotniuc. In decembrie 2017, aceasta si-a deschis un salon de frumusete la cativa pasi de Hotelul Nobil, care apartine politicianului, iar la inaugurare a participat chiar sora acestuia, Tatiana Plahotniuc, scrie ZdG.md.

Am optat pentru întarirea caracterului tehnocrat si profesional al echipei de guvernare… Vom începe anul nou cu un guvern aproape integral tehnocrat, format din profesionisti”, spunea Vladimir Plahotniuc, pe 19 decembrie 2017, atunci când a anuntat remanierea Guvernului si înlocuirea a cinci ministri. Desi „tehnocrati” pe hârtie, o parte dintre noii ministri au legaturi, directe sau indirecte, cu reprezentanti ai Partidului Democrat din Moldova (PDM).

„Tânarul comunist Augustin Volconovici”

Liviu Volconovici, noul ministru al Agriculturii, Dezvoltarii Regionale si Mediului, ocupa, din ianuarie 2017, functia de rector al Universitatii Agrare de Stat din R. Moldova. [...]

Acesta a evitat sa spuna daca a vorbit sau nu cu Vladimir Plahotniuc înainte de a accepta functia, plecând din fata camerei fara a oferi un raspuns.

Ajuns la minister, Liviu Volconovici va colabora cu fiul sau, Augustin Volconovici, care este consultant principal în cadrul Directiei Politici de Dezvoltare Regionala din cadrul institutiei, functie în care a fost avansat în octombrie 2017, dupa ce, initial, era specialist principal în cadrul Directiei.

Augustin Volconovici este, conform informatiilor publice, si secretarul general al organizatiei primare de partid nr. 42 a Partidului Comunistilor din R. Moldova. „În fruntea organizatiei primare de partid nr. 42 se afla tânarul comunist Augustin Volconovici. Aceasta circumscriptie electorala este una dintre cele destul de complicate.

 

Alegatorul de aici, potrivit spuselor secretarului, este unul agresiv pro-român, ceea ce influenteaza foarte mult atât activitatea de partid, cât si rezultatele alegerilor”, scria, cu referire la fiul proaspatului ministru, ziarul „Comunistul”, în decembrie 2015. În 2011, Augustin Volconovici a fost pe locul 51 în lista electorala a PCRM pentru alegerile locale din mun. Chisinau, cap de lista fiind actualul presedinte al R. Moldova, Igor Dodon. În noiembrie 2017, acesta a fost ales pentru un nou mandat în fruntea organizatiei teritoriale a PCRM, la o adunare la care a participat si Vladimir Voronin, presedintele PCRM.

 

Fiul ministrului, cumatru cu un vicepresedinte al PDM

Desi legea îl obliga sa declare, pe lânga avere, si interesele pe care le are, inclusiv cele politice, Augustin Volconovici nu face referire în declaratiile sale, depuse în 2016, la faptul ca detine o functie de conducere în PCRM.

În schimb, acesta mentioneaza ca, împreuna cu sotia, sunt posesorii a doua automobile de lux: un Suzuki SX4, fabricat în 2014 si cumparat în 2015 cu 12,3 mii de euro, si o Skoda Octavia, fabricata si achizitionata în leasing în 2017, care ar avea o valoare de 14,6 mii de euro. Fiul ministrului declara si un apartament de 30 m.p., achizitionat în 2014.

Pe retelele de socializare, Nadejda Volconovici, sotia lui Augustin Volconovici si nora ministrului, îsi etaleaza relatiile personale pe care le are cu Ina Sârbu, sotia deputatului si vicepresedintelui PDM, Sergiu Sârbu. Cele doua apar în imagini comune, însotite si de sotia lui Valentin Vizant, nasa familiei Sârbu. ZdG a stabilit ca familiile Sârbu si Volconovici sunt în relatii de cumetrism. Si deputatul, dar si fiul ministrului precizeaza însa ca relatia dintre cei doi nu ar avea vreo legatura cu numirea lui Liviu Volconovici în fotoliul de la Guvern.

 

„Nu are nicio legatura relatia mea cu Sergiu si numirea tatalui meu în functia de ministru. Eu ma cunosc cu Sergiu Sârbu de foarte multi ani, suntem prieteni, dar relatia noastra nu a influentat absolut deloc numirea tatalui meu în functie”, sustine Augustin Volconovici. Despre faptul ca este membru de partid, fiul ministrului a evitat sa discute. „De politica nu atingem…, despre apartenenta politica nu discutam. Functionarul public nu are dreptul sa discute despre politica la locul de munca.

 

Functionarul are dreptul sa fie membru de partid. Eu nu mai tin minte ce am declarat si ce nu în declaratia de avere si interese. Partidul nu e avere…”, precizeaza functionarul. Augustin Volconovici mai spune ca, desi va activa în institutia condusa de tatal sau, nu vor fi conflicte de interese. „Nu pot fi conflicte de interese. Nu suntem în subordine directa. Eu am sef de directie, este secretarul de stat, dupa care este ministrul. Sunt câteva trepte pâna acolo. În plus, eu lucrez de câtiva ani la minister”, a conchis Augustin Volconovici.

 

CITESTE MAI DEPARTE PE ZDG.MD.