Remaniere surpriza la Guvern. Dorin Recean a anuntat azi ca ministerul mediului va avea un nou sef. Mesajul l-a transmis pe facebook, desi dimineata a condus sedinta cabinetului de ministri si a tinut si o conferinta de presa, dar nu a pomenit nimic despre aceasta schimbare. Rodica Iordanov a spus ca decizia este una politica si ca a scris cerere de demisie. In locul sau a fost numit un deputat PAS.
Intr-o postare pe facebook, premierul Dorin Recean a anuntat despre schimbarea de la Guvern si ca ministerul mediului va fi condus de Sergiu Lazarencu, in prezent deputat PAS. Prim-ministrul nu a spus nimic despre motivul care a stat la baza deciziei si nu este clar de ce nu a facut anuntul la sedinta guvernului de azi sau in cadrul conferintei de presa. Solicitat pentru detalii, purtatorul de cuvant al Guvernului ne-a spus doar ca remanierile sunt anuntate de premier in functie de necesitati. Ministrul Mediului, Rodica Iordanov, a calificat decizia ca fiind una politica si si-a depus cererea de demisie.
Iordanca-Rodica IORDANOV, MINISTRUL DEMISIONAR AL MEDIULUI: „A fost o discutie, decizie politica, si m-am retras.”
Iordanca-Rodica Iordanov a fost numita in functia de ministru al Mediului in noiembrie 2022. Noul ministru, Sergiu Lazarencu, este deputat in Parlament din partea fractiunii PAS, incepand cu iulie 2021. Inainte de a ajunge in legislativ, Lazarencu a fost viceprimar al comunei Stauceni. Acesta este licentiat in economie, absolvind Academia de Studii Economice din Moldova.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

