Purtătoarea de cuvânt a întreprinderii de stat MoldATSA, Anastasia Taburceanu, ar fi ajuns în 2026 la o remunerare de peste 120 de mii de lei pe lună, sumă de circa opt ori mai mare decât salariul mediu pe economie și semnificativ mai mare decât venitul președintelui Maia Sandu. Informațiile apar într-o investigație RISE Moldova, care citează date și documente oficiale.
Într-un răspuns pentru RISE Moldova, Taburceanu afirmă că salariul ei „este de 25.700 lei, la care se adaugă suplimentele prevăzute de legislație și de actele normative interne”.
Totodată, comunicatoarea susţine că, de când este angajata MoldATSA, a participat „la programe de instruire și perfecționare profesională în domeniul aviației civile”. Iar „sumele reflectate în documentele la care faceți referire pot include, pe lângă salariu, alte plăți aferente deplasărilor de serviciu, inclusiv diurne și cheltuieli de cazare”, explică ea.
Totodată, aceasta precizează că, pe lângă activitatea de la MoldATSA, prestează servicii de comunicare în cadrul unui plan guvernamental finanțat de Uniunea Europeană, activitate raportată la Cancelaria de Stat. Ea afirmă că aceste venituri sunt separate de salariul de la întreprindere, însă nu oferă detalii despre sursele de finanțare pentru toate activitățile.
Consilieră a premierului Dorin Recean
Potrivit investigației, Taburceanu a activat anterior și în calitate de consilieră a premierului Dorin Recean, între aprilie 2023 și octombrie 2025, perioadă în care a coordonat campanii de comunicare guvernamentală. Ea susține că nu a depus declarații de avere, motivând că nu deținea o funcție oficială în cadrul Cancelariei de Stat și că a lucrat pe contracte de durată scurtă.
Royalty de jumătate de milion
RISE Moldova mai arată că o altă sursă de venit a fost Institutul pentru Inițiative Strategice, de la care ar fi încasat circa 600 de mii de lei sub formă de royalty. Taburceanu explică aceste sume prin contracte de consultanță în domeniul comunicării și proiecte privind combaterea dezinformării.
În 2024, în timp ce era coordonatoarea campaniilor de comunicare a Guvernului Recean, cea mai mare parte a veniturilor sale au provenit de la sucursala din Chişinău a unei firme americane de consultanță şi de la Institutul de Politici Publice.
În 2023, anul în care s-a alăturat Guvernului Recean, a beneficiat de remunerare de la două ONG-uri – Institutul pentru Politici şi Reforme Europene (IPRE) şi International Republican Institute Washington -, dar şi de la Agenţia de cooperare internațională a Germaniei (GIZ).
„Grai Grup” SRL
Înainte de a consilia Guvernul Recean, Taburceanu a fost purtătoarea de cuvânt a premierului Natalia Gavrilița. A renunțat la funcție la începutul anului 2023, cu o lună înainte ca Guvernul Gavrilița să cadă.
În acea perioadă, ea fondează Grai Grup SRL, firmă care „oferă servicii de consultanță în comunicare strategică, comunicare de criză și gestionare a campaniilor de comunicare” și care i-a adus în acel an cele mai mari venituri.
În primul an, cu doar un singur angajat declarat, firma a avut venituri de peste un milion de lei şi un profit de puțin sub un milion de lei. O parte din aceste venituri au provenit şi din contracte cu instituţii publice.

De exemplu, în octombrie 2023, obţine un contract de 95 de mii de lei cu Oficiul Avocatului Poporului, pentru „servicii de elaborarea strategiei de comunicare”, dar și organizarea unor sesiuni de instruire în domeniul comunicării instituționale. În acea perioadă, ea deja consilia Guvernul Recean.
În anul 2024, veniturile Grai Grup au scăzut abrupt la 164 de mii de lei şi un profit de circa 60 de mii de lei, ca în 2025 firma să raporteze „0” venituri şi pierderi de 3.829 lei.
Anastasia Taburceanu explică aceste evoluţii prin faptul că, în ultimii ani, activitățile profesionale pe care le desfășoară „în cadrul funcțiilor și proiectelor curente au necesitat implicare deplină. Din acest motiv, nu am mai participat activ la proceduri de achiziții, concursuri sau alte oportunități de contractare pentru serviciile pe care le poate oferi Grai”, explică comunicatoarea.
Verișoara Maiei Sandu, angajată la MoldATSA de un an fără concurs
După suspendarea directorului MoldATSA, Dumitru Vangheli, în urma dezvăluirilor privind nereguli în CV-ul său, zilele trecute a ieșit la iveală că Anastasia Taburceanu, fosta responsabilă de comunicare a ex-premierului Natalia Gavrilița și verișoara președintelui Maia Sandu, este angajată la întreprindere. Aceasta a confirmat atunci pentru Ziarul de Gardă că activează în funcția de specialistă în comunicare. PRO TV a încercat să obțină o reacție de la Președinție, însă deocamdată nu am primit niciun răspuns.
Șeful MoldATSA și-ar fi înfrumusețat CV-ul
Înainte de aceasta, Ziarul de Gardă a publicat o investigație privind unele informații din CV-ul fostului șef de la MoldATSA, Dumitru Vangheli, și activitatea companiilor cu care acesta a fost asociat. Conform CV-ului oficial, Dumitru Vangheli a făcut studii la Chișinău, apoi a plecat în Canada.
Potrivit propriilor declarații, acolo ar fi studiat între 2011 și 2012 la Școala de Pilotaj „CargAir” din Hubert, cunoscută ca una dintre cele mai mari academii private de aviație din Canada, academie unde ar fi obținut licență ATPL, cel mai înalt nivel de calificare pentru un pilot de avion.
În aceeași perioadă, susține Vangheli în același document, ar fi fost administrator la o companie de catering din Montreal, iar după absolvirea școlii de pilotaj ar fi fost angajat ca pilot de linie la Air Canada.
În investigația publicată de Ziarul de Gardă se arată că nici informația potrivit căreia Vangheli ar fi lucrat ca pilot de linie nu ar corespunde realității.
Într-un răspuns la solicitările jurnaliștilor, Air Canada a negat că directorul Moldatsa ar fi fost vreodată angajat acolo în calitate de pilot.


