Reprezentantul unei firme de transport care, de comun cu sase angajati ale asa-numitelor structuri de forta transnistrene, l-au rapit pe un politist din cadrul Inspectoratului de politie Bender a fost condamnat la 7 ani de inchisoare, anunta Procuratura Generala.

Pe 29 noiembrie 2014, deplasandu-se la serviciu la volanul masinii personale, angajatul Inspectoratului de politie Bender a fost stopat la un „post de control” din mun. Bender de catre sase persoane, imbracate in uniforma asa-numitelor „serviciu de migratiune”, „vama” si „graniceri” ale regiunii transnistrene.

Prin intelegere prealabila cu doi angajati ai unei companii specializate in evacuarea si transportarea autovehiculelor, au ambarcat automobilul cu politistul la volan, transportandu-l, contrar vointei sale, in or. Tiraspol. Pret de 7 ore, politistului nu i s-a permis sa paraseasca automobilul, fiind blocat de angajatii structurilor rmn.


Procuratura a declansat o cauza penala pentru rapirea unei persoanei si rapirea mijlocului de transport.


Recent, unul dintre reprezentantii firmei de transport care a participat la evacuarea politistului a fost retinut pe teritoriul R. Moldova. Procurorii au solicitat plasarea acestuia in arest preventiv, insa instanta de judecata i-a schimbat masura de reprimare, dispunand cercetarea acestuia in stare de libertate. Astfel, inculpatul s-a eschivat de la organul de urmarire penala, verdictul fiind dictat in lipsa sa. Sentinta instantei de judecata va fi pasibila de executare in momentul ramanerii definitive a acesteia. 


Urmarirea penala in privinta celorlalti complici la comiterea infractiunii a fost disjunsa intr-o procedura separata, ultimii fiind anuntati in cautare internationala.

*Poza simbol

Sursa foto: adevarul.ro