În contextul crizei energetice actuale, Republica Moldova înregistrează progrese remarcabile în domeniul energiei regenerabile. Potrivit expertului Veaceslav Ioniță, în 2024 Moldova produce aproximativ 860 milioane kWh de energie electrică din surse regenerabile, ceea ce reprezintă 20% din consumul național. Aceasta este o performanță impresionantă, de două ori mai mare decât în anul anterior și de 15 ori mai mare decât acum 5 ani.

Potrivit analizei făcute de Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale, dintre acestea, 560 milioane kWh provin de la 261 de companii locale implicate în producția de energie verde, iar 300 milioane kWh sunt generate de cetățeni care au instalat panouri fotovoltaice, contribuind cu 7% din consumul total de energie electrică al țării.

Astfel, dacă în 2018 Moldova avea doar 4 MW instalați, în 2024 cifra a ajuns la peste 200 MW, ceea ce reprezintă o creștere de 50 de ori în doar 5 ani.

„Această tranziție rapidă către energie regenerabilă demonstrează că Republica Moldova poate construi un viitor mai sustenabil și mai puțin dependent de importurile energetice. Soarele, vântul și apa au devenit aliați esențiali în asigurarea independenței energetice, iar creșterea sectorului de energie verde constituie un pas important către un viitor mai verde și mai rezilient pentru Moldova”, menționează Ioniță.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.