25 de ani de independenta. Republica Moldova sarbatoreste astazi ziua in care si-a proclamat suveranitatea. La o saptamana dupa puciul de la Moscova si dupa ce majoritatea republicilor socialiste au decis sa se desprinda de URSS, si tara noastra a facut acelasi lucru. Au urmat 25 de ani, timp in care politicienii s-au certat si s-au impacat, un miliard de dolari a fost furat din 3 banci importante, un fost prim-ministru a fost retinut si condamnat la 9 ani de inchisoare, iar Republica Moldova a ramas cea mai saraca tara din Europa.
Dupa ce puciul de la Moscova a esuat, a inceput practic destramarea Uniunii Sovietice. Deja pana atunci, in Moldova limba romana fusese proclamata limba de stat, s-a trecut la grafia latina, a fost adoptat tricolorul ca drapel national, stema si imnul tarii, dar si declaratia de suveranitate. In cele din urma sub presiunea miilor de oameni, adunati pe 27 august 1991 in capitala, la Marea Adunare Nationala, deputatii au votat independenta.
Mircea SNEGUR, PRIMUL PRESEDINTE AL RM: “Parlamentul a adoptat unanim Declaratia despre independenta Republicii Moldova.”
Pana in 1994, imnul tarii a fost Desteapta-te Romane, insa agrarienii l-au inlocuit, si totodata au introdus in Constitutie denumirea de limba moldoveneasca, ramasa pana acum. Intre timp, in martie 1992 incepea conflictul de pe Nistru.
In iulie 1992, Mircea Snegur si Boris Eltin semneaza la Moscova acordul de incetare a focului. In 1997 Petru Lucinschi este ales presedinte. In `98 are loc devalorizarea rublei, iar efectele se fac resimtite asupra leului moldovenesc. Oamenii retrageau leii din banci si ii schimbau in dolari. Tara se confrunta cu o saracie fara perecedent. Pentru multi cetateni moldoveni anul 1999 se asociaza cu restantele la pensii si salarii de cate jumatate de an, scumpirile in lant, dar si deconectari haotice ale curentului.
“Ieri a fost ziua de nastere a baiatului meu. Am aruncat tot ce am avut pentru ca a lucrat frigiderul. Ar trebui sa-i deconecteze pe cei care nu platesc, eu platesc in fiecare luna.”
Alegerile parlamentare anticipate din 2001 i-au adus la putere pe comunisti, cu 71 de mandate in parlament, iar Vladimir Voronin este ales presedinte.
In 2002, dupa introducerea obligativitatii de a studia limba rusa din clasa a doua si tentativa de studiere a istoriei Moldovei scrisa dupa modelul sovietic, in strada au iesit mii de oameni.
Anul 2003 este marcat de memorandumul Kozak, la semnarea caruia urma sa participe si Vladimir Putin. Desi initial era de acord, ulterior presedintele Vladimir Voronin refuza semnarea documentului, iar Putin isi amana vizita la Chisinau.
"Totusi, acest document se baza nu atat pe un compromis al intereselor pe termen lung al populatiei de pe ambele maluri, cat peun compromis al intereselor varfurilor, al intereselor sefilor, adica era un compromis de moment care in nici un caz nu se poate de pus la baza elaborarii viitoarei Constitutii a R.Moldova".
Voronin este ales din nou presedinte in 2005 cu voturile controversate ale crestin-democratilor lui Iurie Rosca, dar si cu sprijinul democratilor condusi de Dumitru Diacov, intre care si Vlad Filat.
Chiar din prima zi a lui 2006, Gazprom sisteaza livrarile de gaze, fara sa anunte Chisinaul. La sfarsitul lunii martie, Federatia Rusa impune embargo pentru vinurile moldovenesti, iar cateva mii de sticle sunt distruse de autoritatile de la Moscova.
In 2009 comunistii castiga din nou alegerile, care insa au fost contestate in strada de mii de oameni.
A doua zi protestele au devenit violente.
Presedintia si Parlamentul au fost devastate.
In plin centrul capitalei, Valeriu Boboc a fost ucis in bataie, iar momentul a fost surprins de camerele de supraveghere.
Cu 60 de mandate in parlament, comunistilor si nu le ajunge un singur vot, votul de aur, pentru a alege presedintele. In 2010, la alegeri, PCRM pierde puterea, obtinand doar 48 de mandate. Celelalte partide care au intrat in Parlament decid sa se coalizeze impotriva comunistilor, creand Alianta pentru Integrare Europeana, formata din PLDM, PD, PL si AMN.
In 2013 insa, in urma scandalului din padurea Domneasca, Vlad Filat denunta acordul coalitiei la 13 februarie, iar PD si PL il acuza de tradare. Atunci a fost dat start unui adevarat razboi politic...
Vlad PLAHOTNIUC, PRIM-VICEPRESEDINTE PDM: ”Idemn prim-ministrul Filat, atat timp cat nu mai exista formatiunea respectiva sa aiba curajul sa vina in parlament si sa-si dea demisia”
Vlad FILAT, LIDER PLDM: ”Plahotniuc a ajuns in functia respectiva pentru ca are in spate offshore-ruri, bani furati, crima, pentru care inca trebuie sa raspunda, nu este el cel care sa-mi ceara demisia si cel care sa vb cu mine despre curaj”
Guvernul Filat este demis cu voturile PD-PCRM, iar Vlad Filat a fost lipsit de dreptul de a mai ocupa functia de premier, Vlad Plahotniuc l-a pus sa-si ceara scuze pentru toate acuzatiile. Totusi, la scurt timp, Filat si Plahotniuc au batut din nou palma si au format o noua alianta impreuna.
In 2013 Aeroportul Chisinau este concesionat unor companii rusesti, iar statul pierde pachetul de control la Banca de Economii. In 2014 Republica Moldova semneaza Acordul de Asociere cu Uniunea Europeana, iar moldovenii primesc dreptul de a circula fara vize in Europa.
A doua zi dupa alegerile din noiembrie 2014 aflam ca din 3 banci din tara s-a furat 1 miliard de dolari. In 2015 Banca Mondiala si Comisia Europeana ingheata finantarea externa pentru Moldova. Dupa Iurie Leanca, la carma guvernului vin Chiril Gaburici, iar apoi Valeriu Strelet. La 15 octombrie parlamentul ii ridica imunitatea deputatului Vlad Filat, condamnat la 9 ani de inchisoare pentru trafic de influenta si corupere pasiva si Fostul premier neaga totul si afirma ca dosarul sau este o razbunare pusa la cale de Vlad Plahotniuc.
Vlad FILAT, LIDER PLDM: "Sistemul din RM este unul putred din simplul motiv ca este controlat de o singura persoana si aceasta persoana este Plahotniuc."
Intre timp, la inceputul anului 2016 Plahotniuc vrea sa ajunga premier si este inaintat de PD la aceasta functie.
Nicolae Timofti refuza sa-l desemneze din motive de integritate, asa ca democratii vin cu Pavel Filip la functia de premier, candidatura acceptata de Timofti. Guvernul Filip este investit in aceeasi zi in care este votat, aproape de miezul noptii. Intre timp, cateva mii de oameni, organizati de Platforma DA, Igor Dodon si Renato Usatii au protestat violent in fata si in spatele parlamentului.
Acum 2 luni Ilan Shor este retinut, invinuit de escrocherie in proportii deosebit de mari si spalare de bani, acuzatii negate de acesta. Ulterior omul de afaceri Veaceslav Platon este retinut in Ucraina si il acuza pe Plahotniuc ca ar sta in spatele acestei actiuni.
Cu toate ca nu raspunde la invinuirile lansate de Filat si Platon, Vlad Plahotniuc continua sa apara la evenimente si sa se promoveze pe facebook. Recent Marian Lupu declara ca acesta va mai incerca sa devina prim-ministru. In 2 luni, la Chisinau vor fi organizate alegeri prezidentiale, seful statului va fi ales direct de cetateni, in urma unei decizii a Curtii Constitutionale.

