Accesul în anumite locuri publice din Chișinău va fi limitat marți, 27 octombrie, între orele 07:00 și 22:00, în contextul vizitei oficiale a premierului României, Luca-Alexandru Niculescu, în Republica Moldova.

Potrivit Primăriei Chișinău, restricțiile vor viza centrul orașului și arterele care fac legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău, pe unde se vor deplasa coloanele oficiale.

În intervalul menționat vor fi limitate inclusiv întrunirile și manifestațiile în masă, precum și lucrările de reparație a drumurilor și rețelelor electrice, termice, de apeduct și canalizare. Totodată, nu vor putea fi desfășurate lucrări de curățare sau tăiere a arborilor în perimetrul străzilor vizate.

Excepție vor face manifestările social-culturale pentru care au fost depuse declarații prealabile și care au fost autorizate pentru perioada respectivă.

Poliția vor asigura ordinea publică și vor informa persoanele fizice și juridice vizate despre restricțiile impuse.

Prima vizită a premierului României, Luca Niculescu, va fi la Chișinău

Prima vizită oficială a premierului României, Luca Niculescu, va fi la Chișinău. Oficialul de la București a anunțat că a convenit acest lucru și că își propune să accelereze proiectele comune cu Republica Moldova, dar și să identifice noi oportunități de cooperare.

În primul său discurs, Luca Niculescu a subliniat că România va continua să sprijine Republica Moldova în parcursul european. La rândul său, Maia Sandu l-a felicitat pentru preluarea mandatului. Amintim că Vasile Tofan a ales Bucureștiul pentru prima sa vizită oficială, acum trei luni.

Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului

La 20 octombrie, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului României pentru formarea noului Guvern. Acesta a acumulat 280 de voturi „pentru”, depășind pragul minim de 233 de voturi necesare pentru învestire.

Totodată, 58 de parlamentari au votat „împotrivă”.

Astfel, România are din nou un Guvern cu drepturi depline.

Citeste si : România are un nou Guvern, după mai bine de cinci luni de criză politică. Câte voturi a obținut cabinetul lui Luca Niculescu în Parlament - VIDEO