O grupare criminală care organiza trecerea ilegală a frontierei pentru ucraineni a fost destructurată de polițiști. O persoană a fost reținută, iar alți membri sunt cercetați în stare de libertate.

Potrivit Poliției de Frontieră, membrii grupului au facilitat intrarea, șederea și tranzitarea ilegală a teritoriului Republicii Moldova de către cetățeni ucraineni care urmau să ajungă în țări din Uniunea Europeană. Pentru fiecare migrant era percepută o sumă de 10.000 de dolari.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, au fost ridicați bani, stații radio, o cameră de detecție a mișcării, un ceas electronic de mână, purtători de informații, cartele SIM, telefoane mobile, un costum tactic de culoare neagră cu ecusoane ale Poliției din Ucraina și alte mijloace de probă.

În acest context, o persoană a fost reținută pentru 72 de ore, alți membri sunt cercetați în stare de libertate, iar unul dintre membrii activi ai grupării a fost anunțat în căutare.