Reteaua de licee private "Orizont" a aparut in Moldova acum 25 de ani. In tot acest timp, elevii au adus in tara peste 1600 de medalii de aur la concursuri si olimpiade internationale. Reprezentanti ai Ministerului Educatiei au mers astazi la liceu si au declarat ca retinerile nu trebuie sa afecteze procesul de studii.

Primul liceu a fost inaugurat la Ceadir-Lunga in 1993, dupa care au fost deschise filiale in alte localitati – la Chisinau, in sectoarele Buiucani si Ciocana, la Durlesti si la Balti. 

Institutia, asa cum se mentioneaza si pe site-ul acesteia, depune efort pentru cresterea si educarea unei geneatii de succes, iar in timp liceele Orizont ar fi atins apogeul in dezvoltarea invatamantului primar, gimnazial si liceal. 

Acum in liceele Orizont studiaza in jur de 1600 de elevi. Acestia au castigat pana acum  pentru tara noastra peste 1600 de medalii de aur la concursuri si olimpiade internationale, 1400 de argint si cam tot atatea de bronz.

Numai in acesta vara, elevul de la Orizont, Victor Purice s-a intors cu medalia de bronz de la Olimpiada Europeana de Informatica, dar si de la Olimpiada Balcanica.

De la acelasi liceu 6 elevi au reprezentat Moldova la Olimpiada Internationala de Matematica, iar 3 au adus acasa si medalii. La Olimpiada Internationala de Biologie, Andreea Jitaru a castigat bronzul, iar un alt elev, si el absolvent al clasei a 12-a a venit acasa cu bronz de la Olimpiada de Chimie organizata in Slovacia si Cehia.

Conform administratiei, absolventii isi continua studiile in peste 15 tari, la institutii de invatamant de top, precum univesitatea din Cambridge, Columbia sau Standford. 

In urma retinerilor de dimineata, un reprezentant de la Ministerul Educatiei a facut o vizita la filiala Orizont de la Buiucani, unde a avut o intalnire cu cei din consiliul de administratie. 

“MECC va continua sa sustina acest liceu, care este unul din cele mai bune licee din Republica Moldova. Ancheta sa-si faca treaba. Pentru noi conteaza sa nu fie perturbat procesul de studii.” 

 Acesta a declarat ca informatiile, conform carora, liceele s-ar putea inchide dupa retinerile de astazi, nu sunt adevarate si ca institutiile isi vor continua activitatea.