Salariile angajaților din sectorul bugetar ar urma să crească, în medie, cu 15,7%, în urma unei reforme a sistemului unitar de salarizare. Proiectul de lege a fost aprobat de Guvern și vizează aproximativ 172 de mii de angajați, dintre care o treime activează în învățământ. Pentru aplicarea reformei sunt prevăzute resurse suplimentare de aproximativ 3,2 miliarde de lei din bugetul de stat.
Potrivit autorităților, actualul sistem de salarizare a acumulat, de-a lungul anilor, numeroase derogări și excepții, iar sporurile variabile nu au fost suficient de bine reglementate. În unele cazuri, acestea puteau ajunge la 120% din salariul de bază.
De asemenea, diferențele dintre cele mai mici și cele mai mari salarii din sistem puteau ajunge la un raport de 1 la 26, iar angajații cu funcții și responsabilități comparabile aveau uneori remunerații diferite.
Noua reformă prevede majorarea salariului de bază și includerea în acesta a majorității sporurilor variabile. Acestea vor fi limitate la cel mult 30%.
Totodată, autoritățile vor reduce treptat numărul valorilor de referință derogatorii, care au generat diferențe de salarizare între categoriile de angajați. Dacă în 2026 sunt aplicate 10 valori de referință, numărul acestora va fi redus la cel mult șase în 2027 și la maximum patru până în 2032.
Un alt obiectiv este reducerea diferențelor dintre salariile mici și cele mari. Raportul dintre salariul minim și cel maxim din sistem ar urma să scadă de la 1:26 la cel mult 1:10,5.
Cine va beneficia de cele mai mari creșteri
Conform estimărilor prezentate de autorități, majorările salariale medii vor varia în funcție de domeniul de activitate:
aproximativ 19% pentru personalul tehnic, de deservire și muncitoresc;
- 20,6% în apărarea națională;
- 15% în ordinea publică;
- peste 15% în administrația publică;
- peste 14% în învățământ, cultură și sport;
- 14,9% în sănătate și asistență socială.
Reforma urmărește în special creșterea veniturilor angajaților care au avut până acum salarii mai mici, inclusiv a personalului tehnic și auxiliar.
Cât va costa reforma
Pentru aplicarea noilor măsuri sunt estimate cheltuieli suplimentare de aproximativ 3,2 miliarde de lei din bugetul de stat. Calculul a fost făcut după uniformizarea contribuțiilor de asigurări sociale de stat (BASS) de la 29% la 24% în sectorul bugetar.
Autoritățile susțin că reforma reprezintă cea mai mare creștere salarială din ultimii ani și că urmărește atât majorarea veniturilor, cât și eliminarea inechităților acumulate în sistemul de salarizare.
Reprezentanții Guvernului recunosc însă că mai sunt necesare majorări salariale, dar afirmă că noua reformă va aduce creșteri importante pentru zeci de mii de angajați din sectorul public.


