Șase persoane au fost reținute, în urma mai multor percheziții desfășurate la Comrat sediul Blocului „Victoria” în spatele căruia se află fugarul Ilan Șor. Descinderile au fost efectuate de ofițerii Centrului Național Anticorupție într-un dosar de finanțare ilegală a unei formațiuni politice, spălare de bani și falsificare a rapoartelor financiare.
17 percheziții au avut loc în această dimineață la Comrat la sediul Blocului „Victoria”, creat în aprilie de fugarul Ilan Șor, dar și acasă la mai mulți activiști.
Ina VOLOSCIUC, COMUNICATOR CNA: „Acțiunile au loc în cadrul unei cauzei penale în cadrul căreia au fost investigate faptele ilegale ale bănuiților, manifestate prin mobilizarea persoanelor pentru participarea la proteste organizate, achitarea salariilor pentru activiștii formațiunii și a transportatorilor de pasageri.”
Suspecții sunt cercetați și pentru achitarea unor sume de bani prin intermediul cardurilor bancare „MIR”, emise de bănci din Rusia.” CNA a publicat și o înregistrare audio în care suspecții vorbesc despre colectări de bani pentru proteste.
La fel, aceștia vorbesc și despre plecările la Moscova și banii trimiși în Moldov prin intermediul persoanelor recrutate.
Potrivit surselor PRO TV, percheziționați au fost și membri ai partidului „Șansa”, la fel afiliați lui Șor, aflați în același sediu. În urma perchezițiilor din această dimineață au fost ridicate mai multe sume de bani, în lei și valută, dar și zeci de carduri. Șase persoane, activiști ai formațiunii politice au fost reținute pentru 72 de ore. Oamenii fugarului Ilan Șor, condamnt în dosarul furtului miliardului, au calificat perchezițiile drept o răfuială politică.
Șor a recunoscut, în repetate rânduri, că trimite bani în Republica Moldova. Astfel că procuratura anticorupție instrumentează un alt dosar privind finanțarea ilegală a formațiunilor politice afiliate fugarului Ilan Șor, în cadrul acestuia fiind vizați mai mulți membri ai formațiunilor afiliate acestuia, inclusiv Marina Tauber.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

